Cele mai bune ceaiuri pentru detoxifiere, accelerarea metabolismului si cu proprietăți anti-îmbătrânire

Nu trebuie sa urmezi o cura drastica de detoxifiere ca sa-ti cureti corpul de toxine!

Nici nu e recomandat! Ori mergi la un nutritionist care sa-ti faca un program personalizat ori incerci detoxifierea naturala a organismului!

E mult mai la indemana.

Detoxifierea reprezinta cheia catre un organism sanatos. Traim intr-un mediu in care toxinele se regasesc peste tot, in ceea ce mancam, ce bem, in produsele de ingrijire pe care le folosim si chiar in aerul pe care il respiram.

Pentru a ne proteja sanatatea si a ne feri pe cat posibil de riscurile la care suntem expusi, ar trebui sa utilizam cea mai eficienta modalitate de detoxifiere, si anume: detoxifierea pe cale naturala.
Ogranismul uman dispune de propriile mecanisme care lupta impotriva toxinelor, dar acestea sunt depasite de stilul de viata modern pe care l-am adaptat cu totii.

Omul zilelor noastre este deseori obosit, lipsit de energie, nervos, iar pentru a redeveni plin de viata trebuie sa elimine substantele nocive prin detoxifierea organismului pe cale naturala.
O altă modalitate foarte bună de a ne purifica organismul este consumul ceaiurilor de diferite tipuri.

Unele dintre acestea ajută la reglarea tensiunii sau a colesterolului, iar altele au proprietăți antioxidante sau antiinflamatorii. Ceaiurile detoxifiante sunt utile pentru echilibrarea corpului, în timp ce oferă diferiți nutrienți și curăță organismul de elementele nocive care pot afecta sănătatea și frumusețea.

1. Ceai detoxifiant cu proprietăți anti-îmbătrânire

Există mai multe ingrediente care au puternice proprietați medicinale, motiv pentru care au fost recomandate în vindecarea unor afecțiuni, cu de mii de ani înainte de apariția medicinii alopate. Unul dintre aceste faimoase ingrediente este turmericul.

Acest condiment special este foarte des utilizat în bucătăria indiană. Turmericul conține curcumină, un polifenol identificat ca și componentă activă primară, care prezintă mai mult de 150 de caracteristici cu potențial terapeutic, incluzând proprietăți antioxidante, antiinflamatorii și proprietăți anti-cancer.

Ghimbirul este de asemenea un stimulent natural al sistemului imunitar și are proprietăți antiinflamatorii și analgezice datorită compușilor săi fenolici bioactivi.

Atunci când consumăm ghimbir, se produce o mai bună absorbție a nutrienților esențiali în organism, datorită stimulării secrețiilor din stomac și a enzimelor pancreatice. Ceaiul de ghimbir reduce dorința constantă de a mânca și crește ritmul metabolismului datorită efectului său termogenic.

Prin combinarea ghimbirului cu turmericul se obține un duo care combate cu succes daunele produse de radicalii liberi, datorită conținutului lor bogat în antioxidanți. Aceste două ingrediente combat de asemenea îmbătrânirea prematură și oferă multă energie și îmbunătățesc capacitatea de mișcare.

Proprietățile acestei plante medicinale atât de populare – menta – ajută la diminuarea poftei excesive de mâncare, care este un factor cheie atunci când dorim să pierdem în greutate. Consumul ceaiului de mentă între mese ne ajută la menținerea sub control a anxietății care ne impulsionează apetitul emoțional și ne ajută să evităm consumul excesiv de calorii.

Toate ingredientele folosite pentru prepararea acestei băuturi sunt remedii antiinflamatorii naturale care favorizează efectul diuretic și care ajută la combaterea acumulării excesului de lichide în corp.

Pentru a prepara acest ceai antioxidant și anti-îmbătrânire sunt necesare următoarele:

Ingrediente:

– 1 bucată mică de rădăcină de ghimbir (dată pe răzătoare)

– 1 linguriță de turmeric (5 g)

– 1 lingură de mentă proaspătă (10 g)

– 1 cană de apă (250 ml)

Preparare:

– Puneți apa la fiert la foc mediu și așteptați să înceapă să fiarbă.

– Luați apa de pe foc și adăugați apoi ghimbirul, turmericul și menta.

– Amestecați bine până când turmericul se dizolvă complet.

– Lăsați ceaiul la infuzat timp de 5-7 minute, apoi strecurați și serviți.

– Dacă doriți, când infuzia se mai răcește, puteți adăuga puțină miere naturală.

2. Ceai pentru accelerarea metabolismului

Cu siguranță ați aflat despre importanța de a avea un metabolism care să funcționeze optim. Metabolismul este acel ansamblu de transformări chimice care au loc în interiorul organismului prin intermediul cărora se obține energie, dar și materialele necesare pentru buna sa funcționare, creștere și dezvoltare.

Atunci când metabolismul nu este suficient de activat, de obicei apar probleme precum obezitatea și răcelile dese. Dacă doriți să evitați aceste situații, următorul ceai vă poate ajuta foarte mult. Cele două ingrediente cheie din acest ceai detoxifiant sunt usturoiul și piperul de Cayenne.

Numeroase studii realizate în ceea ce privește proprietățile usturoiului au demonstrat incredibilul său potențial pentru sănătate pentru aproape toate zonele din corp, incluzând eliminarea metalelor grele și prevenirea de numeroase boli, precum gripa, întărirea arterelor, cangrena și diminuând procesul de îmbătrânire.

Usturoiul conține peste 200 de tipuri de ingrediente biologic-active, precum şi vitamine, minerale, aminoacizi şi enzime și este o sursă bună de seleniu și minerale.

Considerat drept “regele neîncoronat” al condimentelor, piperul poate fi folosit ca antidepresiv natural și ajută la absorbția substanțelor nutritive cum ar fi seleniu, vitamina B, curcumina și betacaroten în toate țesuturile organismului, îmbunătățind astfel starea generală de sănătate.

Uleiurile volatile pe care le conțin boabele de piper au un puternic efect antiinfecțios asupra căilor respiratorii și stimulează procesele digestive, îmbunătățind metabolismul.

Ingrediente:

– 2 căței de usturoi tăiați fin

– 1 linguriță de piper de Cayenne (5 g)

– 1 cană de apă (250 ml)

Preparare:

– Puneți apa la fiert, iar când ajunge la punctul de fierbere, adăugați piperul de Cayenne și usturoiul tăiat mărunt.

– Amestecați bine cu o linguriță de lemn până când piperul se dizolvă.

– Lăsați la infuzat 2-3 minute, apoi consumați ceaiul astfel obținut.

3. Ceai detoxifiant clasic

În cazul în care căutați un ceai detoxifiant pe care să-l consumați în loc de cafeaua zilnică, puteți încerca acest ceai. Ingredientul cel mai important este ceaiul verde, care este binecunoscut datorită proprietăților sale antioxidante, diuretice și de prevenire a cancerului.

În prezent, există numeroase studii care au confirmat că consumul pe termen lung al catechinelor din ceaiul verde este îndeosebi benefic pentru arderea grăsimilor și creșterea nivelelor de oxidare a grăsimilor și a termogenezei.

Una din catechinele cele mai puternice din ceaiul verde este epigalocatechina-3-galata (EGCG) care s-a demostrat că are un impact pozitiv asupra multor boli și tulburări de sănătate. Ceaiul cel mai bogat în EGCG este ceaiul verde japonez, iar dintre toate sortimentele cel mai bogat în EGCG este ceaiul verde de tip Sencha.

De asemenea, ceaiul verde îmbunătățește metabolismul lipidelor și a glucozei, ajutând astfel la evitarea creșterilor bruște a nivelelor de zahăr din sânge și are un efect de echilibrare a ratei metabolice. Într-un studiu recent, pacienții care au luat un supliment cu extract de ceai verde și-au redus grăsimea corporală cu un procent de 1.63% și și-au crescut nivelele de oxidare a grăsimilor cu 25% în comparație cu cei care au luat doar un remediu de gen placebo.

Ceaiul verde sub formă de frunze este alegerea cea mai bună. Cel mai recomandat și cel mai sănătos este ceaiul verde sub formă de frunze, vărsat, comparativ cu ceaiul verde la pliculețe, care nu este așa intens.

La rândul său, mierea naturală de albine oferă enzime digestive care ajută la procesarea alimentelor.

Mierea de albine a fost considerată și apreciată încă din vremuri străvechi ca fiind unul dintre cele mai bune remedii vindecătoare, având proprietăți curative foarte puternice: antibacteriene, antimicrobiene, antivirale, antioxidante, antiseptice, antiinflamatorii și antifungice.

Mierea naturală este extrem de eficientă pentru întărirea sistemului imunitar și ameliorarea multor probleme de sănătate.

Vă recomandăm să consumați acest ceai zilnic pentru a combate daunele produse în organism de radicalii liberi și pentru a menține o greutate corporală echilibrată. Sunt necesare următoarele:

Ingrediente:

– 1 cană preparată de ceai verde (250 ml)

– 1 felie de lămâie (opțional)

– 1 linguriță de miere naturală (7,5 g)

Preparare:

– Puneți apa la fiert, iar când atinge punctul de fierbere luați-o de pe foc și adăugați lingurița cu ceai verde.

– Acoperiți și lăsați să se infuzeze timp de 2-3 minute.

– Adăugați apoi lămâia și mierea (doar când infuzia este călduță și nu fierbinte, pentru ca mierea să nu-și piardă proprietățile terapeutice).

– Dacă însă doriți să obțineți un ceai cu o aromă mai intensă și implicit mai amară, dar și cu proprietăți mai sănătoase, va trebui să se aducă apa la punctul de fierbere, să se verse imediat peste frunzele de ceai verde și să se lase la infuzat între 5 și 10 minute.

– Este recomandat să se consume maxim două căni de ceai verde zilnic, însă nu mai târziu de ora 17.

Surse: diete-sanatoase.ro

dr-catalin-luca.ro

Publicitate

Dacă vă plac materialele publicate va invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook