Andrei Laslau si dieta ketogenica – dietetik.ro

Andrei Laslau si dieta ketogenica

In urma cu ceva vreme am incercat o serie de articole care incercau reabilitarea grasimilor si sustineau ca o dieta care exclude grasimile este complet nesanatoasa. Intre timp am facut cunostiinta cu medicul Andrei Laslau care este dovada vie a faptului ca o dieta bogata in grasimi (dar nu orice fel de grasimi), este utila si, mai mult decat atat, te poate ajuta sa slabesti.

Cu sinceritate recunoastem ca ceea ce ne-a atras atentia a fost motto folosit: demolez toate miturile nutritionale si te fac sa slabesti mancand regeste!

Andrei Laslau

L-am urmarit o vreme pe Andrei Laslau, si am citit cu mare atentie postarile sale pe Facebook. Cea mai buna dovada a eficientei dietei ketogenice este chiar medicul Andrei Laslau – a slabit 20 kilograme intr-o luna si jumatate ( 50 zile ).

Ce este dieta ketogenica, care sunt regulile, care sunt efectele, si cine poate aborda o astfel de dieta ne-a spus chiar Andrei Laslau, in interviul acordat pentru www.dietetik.ro. Azi prima parte.

Ne pare bine ca ai venit pe pagina dietetik.ro si iti multumim in numele cititorilor ca ne divulgi toate secretele tale. Dat fiind faptul ca arati superb si ca esti un mare, foarte mare mancator de grasimi, te intrebam intr-un glas ce inseamna dieta ketogenica?

Dieta ketogenica este o dieta in care corpul arde grasimi pentru energie. De fapt, ketoza este o stare fiziologica si inseamna exact arderea acizilor grasi in mitocondrii (uzinele energetice ale organismului) prin beta-oxidare si formarea de corpi cetonici sau ketone (acetona, acidul aceto-acetic si acidul-hidroxi-butiric – acestea sunt ketone, de unde si numele de ketogenica). De fiecare data cand ardem acizi grasi, arderea se produce prin ketoza. Dieta ketogenica este o dieta in care activezi foarte mult fenomenul ketozei, sau al arderii grasimilor. Se obtine aceelasi efect ca in cazul unui post negru de sapte zile, in conditiile in care mananci zi de zi.

Deci mancam si slabim? Adica nu doar ca mancam, dar mancam unt, carne, branza si smantana si slabim. E un fel de vis. Du-ne mai mult in visul asta!

Uite, daca ultima masa din zi este la ora 18.00, iar prima la ora 7 dimineata, este deja in plina dieta keto. De fapt, probabil toata planeta asta tine dieta keto, intr-un fel sau altul. De la masa de seara, pana dimineata ai consumat toate glucidele usor disponibile corpului tau, iar dimineata esti intr-o ketoza usoara (acetona se elimina prin respiratie si are miros de mere verzi), dar strici totul cu un bol de cereale cu lapte, un sfat conventional gresit, daca ma intrebi pe mine. Ketoza apare si dupa un antrenament intens, si este destul de pronuntata.

Imi place mirosul de mere verzi!

Da! Fii atenta: dieta ketogenica presupune ca din totalul caloriilor 65% sa provina din grasime, 30% din proteina si 5% din glucide. Pentru a fi mai usor de tinut si pentru ca pana la urma si glucidele au avantajele lor, eu am urcat aceste glucide spre 50 grame pe zi (in zilele cu antrenament, pentru ca eu merg la sala), si le-am limitat la 30 de grame pe zi in zilele fara antrenament. De ce am facut asta? Pentru a se putea manca si legume suficiente, si nuci si chiar si fructe de padure. Pentru ca glucidele vin cu fibre, cu fitonutrienti, cu antioxidanti, cu vitamine, cu minerale, adica cu foarte multe beneficii. Glucidele nu sunt complet rele si trebuie sa existe in dieta, insa excesul de glucide rafinate (zahar, sirop de fructoza extras din porumb) duce la dezastru – obezitate, diabet, boala cardiovasculara si chiar cancer.

A urmat dieta keto si a iata diferenta in doar doua luni. 16 kilograme mai putin

Dupa cat timp apar primele rezultate?

Este cel mai bine sa ne uitam in oglinda, la talie, la hainele care ne raman mari si abia dupa aceea sa ne urcam pe cantar. Exista variatiile individuale raportate la tipul metabolismului, la particularitatile fiecaruia, dar au fost si cazuri in care s-au pierdut realmente chiar si 10 kilograme in prima luna de dieta, din care intradevar o mare parte este apa, dar si 20 kilograme intr-o luna si jumatate sau 22 de kilograme in cinci saptamani. Depinde de foarte multi factori – aderenta la dieta, cat de jos ne-am dus cu glucidele, daca am trisat, daca am facut si sport, cate calorii se consuma, iarasi, lucrurile trebuie privite individualizat, dupa parerea mea.

Deci eliminam glucidele si le inlocuim cu grasimi?

Odata cu diminuarea glucidelor in dieta, scade nivelul de insulina. Acest lucru duce la activarea lipazei. Aceasta desface trigliceridele din tesutul adipos in acizi grasi. Acestia ajung in sange, sunt tranferati in mitocondrie – uzina energetica a celulei, unde sunt oxidati si se formeaza ketone, pe care le poate folosi organismul pentru energie. Contrar ideii ca este absolut necesara glucoza pentru creier, acesta poate functiona foarte bine si cu corpi cetonici, el fiind un mare consumator ai acestora in ketoza.

Ce beneficii are dieta pe langa scaderea secretiei de insulina?

Intrebarea corecta este ce beneficii are dieta ketogenica pe langa scaderea secretiei de insulina si scaderea masiva in gerutate. Alte beneficii sunt pastrarea masei musculare. Scaderea trigliceridelor, mentinerea glicemiei in limite foarte bune, scaderea colesterolului rau si cresterea colesterolului bun, scaderea inflamatiei sistemice. Este utila ca tratament in sindromul metabolic, steatoza hepatica, diabet de tip II, dislipidemie, epilepsie, Parkinson, scleroza multipla, Alzheimer, mai nou restrictia de glucide fiind privita ca o arma in preventia si tratamentul cancerului. (Adaug aici toate referintele – sunt recente din 2011 – 2013, si au fost publicate pe pagina mea oficiala  – un exemplu Nutr Metab (Lond). 2011; 8: 75. Published online 2011 October 26 Is there a role for carbohydrate restriction in the treatment and prevention of cancer? Rainer J Klement and Ulrike Kämmerer).

Cat timp se poate respecta dieta ketogenica?

Dieta se poate tine de la o luna la trei luni, sau chiar mai mult, pana cand omul ajunge la o greutate normala. Ulterior, va putea sa alterneze trei zile cu glucide putine, cu o zi cu ceva mai multe glucide sau sa tina un regim redus in carbohidrati si cu ceva mai multe glucide. In general, lucrurile astea trebuie individualizate foarte bine. Pentru rezultate maxime trebuie si sport individualizat. Celor care vor sa obtina rezultate rapide, precum cele obtinute de mine, le pot oferi contra cost consultanta personalizata si ma gasesc cel mai rapid si mai usor pe pagina mea de Facebook.

Este periculoasa o astfel de dieta? Sau mai corect spus exista persoane carora nu le este indicata?

Dieta ketogenica este o dieta care exclude din alimentatie mizeriile pe care cei mai multi dintre noi le mananca. Eu nu cred ca poate sa fie periculos sa excludem o categorie total toxica de alimente si mai ales pe cele foarte bogate in zahar, cele care contin margarina si ale porcarii. Totusi, exista bolnavi – cu diverse boli cronice, asupra carora trebuie sa se pronunte intai medicii curanti – endocrinolog, diabetolog, cardiolog, etc. Eu nu o pot recomanda gravidelor sau mamicilor care alapteaza, pentru ca anumite toxine din tesutul adipos care se subtiaza destul de repede vor ajunge la bebelus. Sarcina nu este un moment bun ca sa slabim. Dar despre asta putem vorbi mai pe larg.

Graficul arata legatura intre cresterea consumului de carbohidrati si obezitate

Duminica m-am uitat pe pagina ta de facebook si m-am speriat. placinta cu branza si stafide de la bunica – am vazut si spunem asta ca sa stii ca ne-am uitat cu maxima atentie, cafea cu lapte, caise uscate, cheesecake cu ciocolata, kiwi, struguri si o alta placinta – adica numai keto nu era….

Duminica este ziua de incarcare cu carbohidrati. Adica exista o zi de „trisat” saptamanala, in care se pot consuma mai multe glucide, dar se limiteaza grasimile. Nu o recomand in primele saptamani nimanui, pentru ca il va da inapoi de la dieta. Totodata, cum probabil ai citit in textul meu, inainte sa ma apuc de incarcare, m-am ‘ descarcat ‘ cu un antrenament intens la sala de forta. Eu imi permit sa fac lucrurile astea pentru ca le-am testat pe pielea mea. Nu trebuie uitat ca pe pagina mea este experienta mea personala. Adica dieta dr. Andrei Laslau pentru pacientul Andrei Laslau. Deci lumea nu trebuie sa copieze adliteram ceea ce fac eu acolo. Pentru ca eu am 1.85 m si 84 kg, sunt barbat, trag de fiare, si sunt in sistemul asta nutritional de anul trecut de prin noiembrie. Nu ma pot compara cu o doamna de 1.65 cu 75 de kilograme, care merge pe jos cu masina, urca scarile cu liftul si butoneaza tastatura sau se duce la sala odata pe saptamana si atunci alearga pe bicicleta atat de relaxata incat poate citi o revista. Dieta asta trebuie sa devina un stil de viata, sa includa antrenament, altfel beneficiile nu vor fi atat de usor de atins. Nutritionismul a scos nutrimentul din aliment, alimentul din dieta si dieta din stilul de viata, lucru ce a dus la foarte multe probleme. Dar despre asta cred ca vom discuta cu alta ocazie.

Andrei Laslau este medic rezident chirurgie generala anul IV, la spitalul sfantul Ioan din Bucuresti. Andrei este pasionat de nutritie, are numeroase articole publicate inca din facultate pentru Jurnalul National si alte publicatii. Studiul pe care s-a bazat lucrarea lui de diploma a fost onorat prin publicarea in junalul Public Health Nutrition al Cambridge University Press (Vitamin D status in healthy Romanian caregivers and risk of respiratory infections Public Health Nutrition Published online: 14 March 2012).

Publicitate

This website uses cookies.