Stelele s-au sfatuit si o iarna frumoasa le-au pregatit. 3 zodii protejate de Divinitate in acest anotimp

Stelele s-au sfatuit si o iarna frumoasa le-au pregatit. 3 zodii protejate de Divinitate in acest anotimp

E adevărat că norocul ni-l facem singuri, dar sunt şi zodii care beneficiază de un ajutor suprem, de natură divină. Fie că impresionează prin caracteristicile lor fizice, fie că par să dezvolte o legătură mistică cu alte lumi, aceste semne trebuie să aibă „pile” la divinitate, pentru că altfel nu ne explicăm de ce sunt altfel faţă de noi, muritorii de rând.

 

Leu

Va fi o iarna speciala pentru tine și vei avea prilejul să îţi demonstrezi abilităţile de lider. Dumnezeu te va veghea, iar sănătatea va fi punctul tău forte. Vei duce la bun sfârşit tot ce ţi-ai propus, iar dragostea nu-ţi va lipsi.

Încă din mitologia străveche, Leul a fost pus sub protecţia celui mai puternic zeu, Jupiter (Zeus). Aşa cum Jupiter era conducătorul Olimpului, Leul a fost trimis pe pământ ca un rege al semnelor zodiacale.

De aceeaşi protecţie se bucură nativul şi din partea divinităţii. Atunci când îi percepi strălucirea de sorginte divină, pasul mândru şi când iei contact cu firea sa focoasă, dar generoasă, simţi că a fost atins mai mult decât noi, muritorii de rând, de forţele supreme.

Peşti

Vei avea succes pe plan sentimental. Credinţa în Dumnezeu te va ajuta să îţi găseşti liniştea, lângă persoana potrivită. De asemenea, te vei distra, relaxa şi bucură mai mult de viaţă.

Dacă nu ai un serviciu, sunt şanse mari să obţii unul.  Protecţia divină de care se bucură îi va propulsa peste toate obstacolele, atât timp cât nu îşi pun singuri piedici: nativii trebuie să ţină minte că forţele înalte nu îi vor împovăra niciodată cu mai mult decât pot duce!

Săgetător

Te vei muta în casă nouă, iar noul cămin va fi binecuvântat. Relaţiile familiale se vor îmbunătăţi, iar atmosferă va fi foarte plăcută acasă. Unele aspecte se vor îmbunătăţi în acest an.

Sănătatea nu îţi va lipsi.  Vei observa ca unele trasaturi se vor imbunatati din aceasta iarna: curiozitatea, spontaneitatea, gandirea logica, adaptabilitatea si comunicarea cu cei din jur.

Atitudinea pozitiva pe care o vei dobandi te va ajuta sa atingi obiective inalte. Ce este de-a dreptul extraordinar este că acest semn, deşi beneficiind de atingerea divinităţii, are un adevărat cult pentru munca şi nu ezită niciodată să depună eforturi consistente pentru a obţine ceea ce îşi doreşte. Cu o asemenea garanţie, nici nu este de mirare că succesul este o constantă a vieţii acestor nativi.

Sursa: a1.ro

Publicitate

Dacă vă plac materialele publicate va invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook