De ce este duminica sărbătoarea săptămânală a creștinilor?
Duminica este ziua săptămânală de odihnă și de sărbătoare religioasă a creștinilor. Duminica este mai întâi ziua în care a avut loc Învierea Domnului, cel mai mare eveniment din istoria sfântă și piatra de temelie a credinței creștine.
În al doilea rând, duminica este prima zi a creației lumii, precum sublinia încă din veacul al doilea Sf. Iustin Martirul și Filosoful sau „începutul zilelor”, cum o numește Sf. Vasile cel Mare. În al treilea rând, în aceeași zi a avut loc Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli și s-a întemeiat prima comunitate de credincioși, nucleul Bisericii Creștine de mai târziu.
După cuvintele părintelui profesor Ene Braniște, duminica este o sărbătoare a Sfintei Treimi, care recapitulează și comemorează, în fiecare săptămână, trei dintre cele mai importante momente ale istoriei sfinte, datorate celor trei Persoane ale Sfintei Treimi.
Duminica este cea dintâi și cea mai veche sărbătoare a creștină.
Este adevărat că în Sfânta Evanghelie nu găsim un text expres din care să se vadă că Mântuitorul Însuși ar fi rânduit duminica drept zi de sărbătoare a ucenicilor Săi. Aceasta a devenit sărbătoare în chip firesc, foarte devreme, și anume în urma unor fapte întâmplate între Învierea și Înălțarea Domnului la ceruri.
Chiar în ziua în care a înviat (duminica), Mântuitorul S-a arătat pentru prima oară Apostolilor Săi, care se aflau adunați în foișorul Cinei, când lipsea numai Toma (Ioan 20, 19-25). A doua oară, El Se arată din nou, peste numai opt zile, adică în aceeași zi a săptămânii, și tot seara, Sfinților Apostoli adunați tot acolo, de data aceasta fiind prezent și Toma (Ioan 20, 26-29).
Prin această repetată apariție a Mântuitorului în mijlocul ucenicilor Săi, în aceeași zi a săptămânii și aproape la aceeași oră, în foișorul unde avusese loc Cina cea de Taină și unde fusese instituită Sfânta Euharistie, El a vrut, probabil, să sugereze oarecum ucenicilor Săi ideea unei comemorări săptămânale a Învierii, în timpul căreia Biserica Sa ar putea să-L regăsească pe El Însuși, prin frângerea pâinii, după Înălțarea Sa cu trupul la ceruri.
La Ierusalim se citea întotdeauna duminica încă de la început, Evanghelia Învierii, precum ne dovedesc însemnările de călătorie ale pelerinei Egeria din secolul al IV-lea și precum se face până astăzi în ritul liturgic bizantin la Utrenia de duminică. Astfel, duminica a devenit ziua săptămânală de adunare a primilor creștini în așteptarea Mântuitorului și, implicit, ziua lor de cult, adică de adunare liturgică pentru frângerea pâinii, iar mai pe urmă și zi de odihnă, înlocuind sabatul iudaic, precum spune, de exemplu, Sf. Ignatie Teoforul, Episcopul Antiohiei.
După recunoașterea libertății creștinismului sub împăratul Constantin cel Mare, duminica a fost recunoscută și consfințită oficial ca zi legală de odihnă săptămânală, chiar și pentru necreștini (321), rămânând astfel până astăzi la toate popoarele creștine.
Sursa: jurnalspiritual.eu
