Infectiile genitale iti pot ameninta atat fertilitatea cat si viata. Vezi care sunt simptomele

Publicitate

 

Conform statisticilor, cele mai afectate de astfel de probleme sunt tinerele femei.

Cele mai frecvente infectii la acest nivel sunt: candidoza, trichomoniaza, vaginoza bacteriana, herpesul genital, infectia cu virusul Papilloma uman, gonoreea, chlamydia, mycoplasma si boala inflamatorie pelvina.

Candidoza este cea mai frecventa dintre infectiile fungice. Ea reprezinta circa 35% dintre infectiile vaginale.

Apare in special la femeile gravide si la cele la care scade sistemul imunitar din cauza stresului si a altor probleme de sanatate asociate. De asemenea, poate surveni dupa un tratament cu antibiotice.

Se manifesta prin durere in timpul actului sexual, prin modificarea secretiilor vaginale, care devin mai abundente, de culoare verde-galbuie, cu un miros neplacut si prin mancarime, roseata si senzatie de arsura in zona vaginului.

Trichomoniaza vaginala este produsa de un microorganism, Trichomonas vaginalis, cu transmitere sexuala.

Se manifesta prin secretii vaginale anormale, abundente, de culoare verde-cenusiu sau galbui cu miros neplacut, mancarime, disconfort in timpul actului sexual, urinari frecvente si roseata. Trichomoniaza vaginala reprezinta 5-10% din infectiile vaginale.

Vaginoza bacteriana apare atunci cand este perturbata flora din vagin. Practic, din motive cum ar fi folosirea intensiva a sapunurilor, lactobacilii, cu efect pozitiv asupra sanatatii vaginului, sunt distrusi de speciile de bacterii nocive. Se manifesta prin secretii vaginale anormale, de culoare galbui-cenusie, avand un miros neplacut, inrosirea si inflamarea vulvei, usturimi si mancarimi la acest nivel.

Aceasta problema are o frecventa de peste 50% dintre infectiile vulvovaginale. Este bine de stiut ca vaginoza bacteriana in timpul sarcinii poate provoca nastere prematura.

Herpesul genital este o afectiune cu transmitere sexuala cauzata de virusul herpetic. Boala are o contagiozitate mare, iar unele tulpini pot cauza aparitia cancerului de col uterin. Atentie!

Transmiterea lui de catre gravide la copii poate duce la boli grave la acestia.

Virusul Papilloma (Human Papilloma Virus – HPV) este unul dintre factorii de risc implicati in aparitia cancerului de col uterin. Aceasta reprezinta cea mai cunoscuta infectie virala cu transmitere exclusiv sexuala. Conform statisticilor, cel putin 50-70% dintre adultii activi sexual au avut o infectie cu HPV, iar riscul creste direct proportional cu numarul de parteneri sexuali.

Cancerul de col uterin este o consecinta a infectiei cu HPV. Aproximativ 40% dintre leziunile preinvazive netratate degenereaza in cancer invaziv intr-o perioada medie de circa zece ani. Este bine de stiut ca exista circa o suta de tipuri de HPV, iar aproximativ 30 dintre acestea sunt transmisibile pe cale sexuala.

În urma studiilor s-a constatat ca peste jumatate dintre femeile infectate cu HPV nu prezinta simptome. Se depisteaza prin investigatii medicale frecvente. Infectia cu HPV se elimina de la sine în aproximativ doi ani daca sistemul imunitar este foarte bun, dar infectiile pot recidiva oricand.

Infectia este prezenta atat la femei cat si la barbati si pot provoca cancer genital ori anal. In lipsa unui test de rutina pentru diagnostic la barbati, este necesara examinarea clinica.

Gonoreea – infectia cu Neisseria gonorrhoeae se transmite în principal prin contact sexual si de cele mai multe ori nu prezinta simptome (80% din cazuri).

Anual, in lume se inregistreaza circa 70 de milioane de noi cazuri de infectare raportate. Infertilitatea este cea mai grava problema pe care o poate cauza persoanelor infectate, precum si cresterea riscului de infectare cu HIV.

Se manifesta atat la femei cat si la barbati. La femei, apar usturime si dureri la urinare, secretii vaginale anormale, de culoare alb-galbui, durere in timpul actului sexual. La barbati, apar secretii ale penisului de culoare alb-galbuie, durere si usturime la urinare.

Poate cauza complicatii grave precum infertilitatea dar si artrite. Infectia poate fi transmisa de la mama la fat.

Chlamydia (infectia chlamidiana urogenitala) este o infectie cu transmitere sexuala foarte des intalnita. Este declansata de bacteria Chlamydia trachomatis care ii poate afecta si pe barbati.

Conform statisticilor, anual, în lume, se înregistreaza mai mult de 140 de milioane de cazuri noi de boala. Infectarea se produce, de regula, în timpul actului sexual neprotejat vaginal, anal sau oral.

Uneori, se poate transmite si prin produsele de îngrijire personala si a lenjeriei de corp. La femei, boala poate provoca inflamatia cronica a uterului, a trompelor uterine si a ovarelor (endometrita, anexita), si poate creste riscul de infertilitate si de sarcina extrauterina.

La femeile insarcinate poate declansa nasterea prematura, iar bacteria se poate transmite la copil.

La barbati, chlamydia poate provoca prostatita cronica si îngustarea uretrei. Printre semnele infectiei la femei se numara: scurgeri vaginale neobisnuite, sangvinolente sau purulente, mancarimi, dureri în timpul actului sexual, durere sau arsuri în timp urinarii.

La barbati, apar secretii mucoase sau purulente din uretra, in special dimineata, dureri în scrot si perineu.

Mycosplasma (infectiile cu Mycoplasma homins si Ureaplasma urealyticum) este determinata de germeni din flora tractului genital inferior ce devin patogeni. Factorii favorizanti sunt viata sexuala dezordonata si igiena precara. Se poate manifesta ca uretrite, vulvovaginite, skeenite, bartholinite, cervicite, iar daca nu este tratata, infectia poate duce la infertilitate. La femeile gravide poate provoca avort sau nastere prematura.

Boala inflamatorie pelviana (salpingita) reprezinta infectia si inflamatia organelor tractului genital feminin superior (uter, trompe uterine, ovar). Poate fi provocata de mai multe tipuri de bacterii, printre care se numara si chlamydia si gonococii.

Poate sa apara dupa contactul sexual cu un partener infestat sau ca urmare a utilizarii instrumentalor ginecologice nesterilizate. Cele mai predispuse sunt femeile care folosesc sterilete si cele care au parteneri multipli.

Zonele infectate devin uneori sensibile si inflamate, insa simptomele pot lipsi. Pot aparea sangerari intre menstre, scurgeri vaginale anormale, dureri de spate, si chiar febra ori greata, iar contactul sexual poate fi dureros.

Poate duce la infertilitate.Spalaturile vaginale, numai la indicatia medicului

Diagnosticul in infectiile genitale se pune pe baza consultului si a analizei probelor de secretie vaginala iar, dupa caz, medicul poate apela si la urocultura. Este bine sa se apeleze la consultatie imediat ce apar simptome neobisnuite. Astfel, orice scurgere iesita din comun si orice durere poate fi un semn de boala la acest nivel.

Metodele de prevenire a infectiilor genitale includ: spalarea regulata a regiunii genitale folosind produse cu pH apropiat de cel al pielii si clatirea foarte bine, evitarea bailor si dusurilor fierbinti, dar si a spalaturilor vaginale (cu exceptia situatiilor in care acestea au fost prescrise de medic), purtarea lenjeriei intime de bumbac, stergerea din fata spre spate dupa folosirea toaletei pentru a impiedica transferul de organisme intestinale in vagin, protejarea cu prezervativul in timpul actului sexual, schimbarea tamponului a trei-patru ore, evitarea statului in cada mai mult de un sfert de ora.

Sursa: farmaciiledona.ro

Publicitate

Dacă vă plac materialele publicate va invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook