Alimente pe care le putem manca la orice ora fara sa ne ingrasam

Cresterea in greutate este una dintre cele mai mari probleme in societatea moderna.

Astazi, oamenii sunt preocupati de diete si pierderea kilogramelor in plus. Toata lumea este precauta in privinta alimentelor pe care le consuma.

Iata  alimentele pe care le puteti manca fara sa cresteti in greutate:

Năut

Studiile arată că prin introducerea năutului sau a boabelor de fasole în alimentaţie avem tendinţa de a mânca mai puţin, datorită proteinelor care ne dau senzaţia de saţietate.

De asemenea, năutul ne scade şi poftă de a consumă chipsuri, popcorn sau alte gustări nesănătoase. Aşa că, poţi consumă cu încredere o porţie de humus, chiar şi seara când te ia foamea, scrie doctorulzilei.ro.

. Avocado

Lăsând la o parte faptul că este delicios, avocado este o adevărată sursă de grăsimi bune.

Mai mult, avocado este recunoscut pentru faptul că încetineşte viteza cu care se goleşte stomacul, menţinând astfel senzaţia de saţietate o perioadă mai lungă.

. Iaurt grecesc

Dacă vorbim despre lactate, specialiştii au descoperit că saţietatea creşte odată cu consumul de proteine din lapte, iar iaurtul grecesc este considerat cel mai bun lactat, conţinând un număr dublu de proteine şi o cantitate de zahăr mai scăzută decât un iaurt obişnuit.

.Vinetele

Desi multor oameni nu le sunt pe plac vinetele, nu exista nic un dubiu ca acestea, fiind gatite fara ulei, contin mai putin de 24 kcal.

.Telina

Tulpina plantei contine 95% la suta apa, ceea ce inseamna ca ajuta ladetoxifierea organismului si il stimuleaza sa piarda in mod natural kilogramele in plus.

.Laminaria

Laminaria este un tip de alga, bogata in iod care mentine buna functionare a tiroidei.

Astfel, hormonii sunt mentinuti in limitele normale, impiedicand cresterea in greutate.

.Portocalele, grapefruitul si mandarinele

Articolul continuă după reclame

Cei care incearca sa piarda in greutate, in mod normal, ar trebui sa evite fructele, insa citricele sunt o exceptie. Acestea contin fibre, flavonoide si vitamina C. Sunt la fel de satioase precum pepenele galben si cel verde.

.Castravetele

Castravetele contine 96% apa, ceea ce il face sa fie o alegere potrivita pentru cei care isi doresc sa slabeasca. De fapt, el combate inflamatiile si va ajuta in mod natural sa obtineti o silueta mai subtire.

.Sfecla

O sfecla medie contine aproximativ 40kcal. Aceasta ajuta la reglarea glicemiei, ofera energie muschilor si ajuta la arderea grasimilor.

.Dovleceii (zucchini)

Aceasta leguma regleaza nivelul de apa sarata, scade productia de energie a maselor grele si atimuleaza functia intestinala.

. Ananasul

Acest fruct poate devein cel mai bun aliat in lupta cu kilogramele in plus. Continutul sau de bromelaina metabolizeaza proteinele in mod efficient.

.Merele si prunele

Merele imbunatatesc digestia si contin aproximativ 50 kcal, in timp de prunele sunt bogate in potasiu si vitamina C si contin 45 kcal per 100 de grame.

.Coacaze, afine si capsuni

Coacaza este bogata in vitamina C si are proprietati diuretice contribuind astfel la eliminarea excesului de apa. Capsunile sunt nutritive si ajuta la mentinerea digestiei si starii generale de sanatate.

.Varza, broccoli si conopida

O portie de varza toccata continedoar 7 kcal. Nu se recomanda sa mancati doar varza si conopida, le puteti consuma de cateva ori pe saptamana. Acestea sunt foarte benefice pentru a elimina excesul de grasime.

.Salata

Este bogata in acid folic si poate fi consunata fara nici o restrictive. Frunza de salata contine doar 3 kcal.

.Ouale

Ouale pot fi consumate in orice moment al zilei fara riscul de a creste in grutate. Cele fierte sunt mai bune decat cele prajite.

Sursa:www.metdaan.com

Traducerea si adaptarea:Echipa Dr.Andrei Laslau

Publicitate

Dacă vă plac materialele publicate va invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook