Ce să nu faci în Ajun şi de Crăciun ca să-ţi mergă bine tot anul

Obiceiuri şi datini populare din moş strămoşi

Crăciunul este sărbătoarea naşterii lui Iisus, a luminii şi a compasiunii faţă de semeni. Tradiţiile şi obiceiurile specifice acestei sărbători sunt printre cele mai frumoase din an şi trebuie să ni le amintim cu bucurie, scrie CanCan.

Din păcate, multe dintre tradiţiile şi obiceiurile româneşti din seara de Ajun se pierd sau se amestecă cu cele din alte ţări. Oricât de frumoase ar fi colindele englezeşti sau filmele americane cu Moş Crăciun, trebuie să ne amintim că suntem români şi să păstrăm obiceiurile noastre vechi, de sute de ani.

Deşi naşterea Domnului se sărbătoreşte diferit în funcţie de zonă, există câteva obiceiuri şi tradiţii străvechi, care sunt comune şi se regăsesc în orice colţ al României, ca, de pildă, mersul cu colindul, pregătirea bucatelor tradiţionale, împodobirea bradului în Ajun (sau în ultima sâmbătă înainte de Crăciun), mersul la Biserică în dimineaţa de Crăciun şi servirea mesei împreună cu familia, în prima zi a Crăciunului.

Ce se face în Ajunul Crăciunului?

Articolul continuă după reclame

În noaptea de 24 spre 25 decembrie, mulţi români lasă pe masă un colac şi o cană cu apă, acestea fiindu-le destinate celor morţi, despre care se spune că în noaptea respectivă vin să îşi revadă casa.

De asemenea, se zice că este bine ca primul om care îţi intră în casă în ziua de Crăciun să fie bărbat, pentru că aduce noroc. În plus, nu se mătura în prima zi de Crăciun, nu se minte şi nu se înjură. Din timpuri vechi, se spune că în noaptea de Ajun nu e bine să dormi pe paie sau în fân, în grajdul animalelor, pentru că este noaptea în care boii vorbesc între ei despre Mântuitorul Hristos care s-a născut în iesle şi pe care aceştia l-au încălzit cu suflarea lor. Se spune că în Ajun de Crăciun cerurile se deschid, dar această minune nu poate fi văzută decât de oamenii credincioşi şi buni la suflet.

Un obicei care se întâlneşte în multe regiuni ale ţării este ca în ziua Ajunului, preotul, dar şi cântăreţii bisericeşti, umblă din casă în casă cu icoana naşterii lui Iisus Hristos.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare–>

Publicitate

Dacă vă plac materialele publicate va invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook