Horoscop 2018: Schimbari radicale pentru aceste zodii

Anul 2018 va fi unul de sedimentare a schimbărilor care au avut loc de ceva timp încoace, dar şi de deschidere către noi orizonturi odată ce ne-am lămurit care ne este poziţia actuală.

HOROSCOP 2018. Berbec

Se anunţă un an curajos pentru această zodie, atât pe plan sentimental, cât şi în carieră. Nativii implicaţi într-o relaţie vor reuşi să scape de orgoliu şi vor putea să vorbească cu sinceritate despre sentimentele lor, lucru benefic pentru evoluţie.

În cazul celor singuri, e nevoie de mai multă îndrăzneală dacă vor să fie cu cineva, dar şi de semnale clare pentru posibilii parteneri. În 2018 sunt favorizate studiile, aprofundarea cunoştinţelor, dar şi schimbarea domeniului de activitate.

Banii, însă, sunt cei care vor fi în centrul atenţiei, vei lupta pentru a obţine tot mai mulţi chiar în defavoarea celorlalte sectoare ale vieţii tale.

Cheltuielile vor fi mai mari ca în anii anteriori, însă şi câştigurile pe măsură!

Taur

Anul 2018 vine cu veşti bune pentru tine pe plan sentimental, indiferent de statutul tău. Dacă eşti implicat într-o relaţie serioasă, va exista mult mai multă înţelegere şi afecţiune între tine şi partener. Dacă eşti singur, e posibil să fii atras de o persoană mai în vârstă, şi asta doar datorită faptului că te interesează stabilitatea financiară.

Eşti pus pe economii şi ai face orice pentru a pune un ban deoparte.

În primele luni ale acestui an ţi se oferă o oportunitate în carieră, însă totul depinde doar de tine şi de schimbările pe care eşti dispus să le faci. Nu te extenua şi învaţă să spui nu exceselor!

Gemeni

Articolul continuă după reclame

Anul acesta îţi doreşti mai mult să te distrezi decât să te aşezi la casa ta. Din această cauză, rişti să îţi scape partenerul ideal printre degete, însă nu ai nicio urmă de regret. Aventurile şi experienţele sexuale sunt cele care vor fi în atenţia ta, cel puţin în prima jumătate a anului.

Sunt favorizate afacerile, circulaţia banilor şi investiţiile de orice fel, doar aşa vei avea şansa să evoluezi în 2018. Este foarte important să ţii cont de sfaturile celor care ţin la tine în ceea ce priveşte cheltuielile impulsive pe care tinzi să le faci!

Rac

Situaţia va fi puţin delicată pentru tine pe plan sentimental în 2018. Eşti condus de gelozie şi posesivitate, lucruri pe care nu orice partener este dispus să le accepte. Cu mai multă prudenţă şi maturitate, ai putea scăpa de o decepţie amoroasă. Pe plan financiar te concentrezi pe stabilitatea şi siguranţa materială pe termen lung, de aceea sunt favorizate achiziţiile majore.

Evoluezi galopant în carieră, ceea ce presupune venituri substanţiale de care, însă, trebuie să ai mai multă grijă şi să le canalizezi către chestiuni cu adevărat utile.

Leu

Anul 2018 vine cu probleme, dar şi cu rezolvări. Eşti o persoană foarte agitată, iar asta îţi poate cauza anumite probleme de sănătate. Cu toate că vei câştiga mult mai mulţi bani decât anii precedenţi, din păcate vei fi nevoită să îi cheltui pentru a rezolva problemele menţionate mai sus. Partea bună este că ai de unde da, aşa că nu ar trebui să ai regrete.

Pe plan sentimental ai parte de multe dovezi de iubire, însă atunci când ele dispar, ai tendinţa de a reproşa acest lucru partenerului de viaţă. Nu poate fi totul numai roz şi nu trebuie să faci o obişnuinţă din nimic.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare===>

Publicitate

Dacă vă plac materialele publicate va invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook