Zodiile si trecutul. Ce zodii sunt ancorate puternic in trecut si ce zodii pasesc hotarate spre viitor

Unele zodii reuşesc sǎ se detaşeze mai uşor de experienţele (mai ales de cele dureroase) din trecut şi pǎşesc hotǎrâte spre viitor, în timp ce altele sunt ancorate puternic în tot ce au trǎit în diferite momente ale existenţei de pânǎ acum.

BERBEC

Nu are timp de pierdut!

Aceşti nativi nu-şi pierd timpul rememorând experienţele din trecut. Pentru ei nu e important ce s-a întâmplat, nu stau sǎ analizeze, nu au timp de introspecţii şi de evaluǎri ale gesturilor sau atitudinii din trecut.

Ei trǎiesc pentru acţiune şi adrenalinǎ. Depǎşesc uşor şi cele mai dureroase experienţe, iartǎ şi uitǎ foarte repede. Nu sunt ranchiunoşi ori rǎzbunǎtori şi nu pǎstreazǎ resentimente, decât foarte rar.

La nivel profund, ei înţeleg cǎ nu le foloseşte la nimic sǎ se împiedice de ceva ce nu mai existǎ şi nu-i mai poate afecta.

Totuşi, copilul Berbec poate fi foarte afectat, dacǎ nu are susţinere, dacǎ nu primeşte încurajǎri, dacǎ nu este aprobat şi apreciat. Dacǎ i se spune sau sugereazǎ, mai ales de cǎtre pǎrinţi,cǎ nu este destul de bun, s-ar putea ca evoluţia lui sǎ aibǎ de suferit. Însǎ nici acesta nu este un motiv suficient de puternic sǎ stea pe loc.

Ce are de învǎţat: Introspecţia poate fi uneori foarte valoroasǎ!

TAUR

Ţine cu dinţii de principiile adoptate în trecut!

Semn conservator, pragmatic şi destul de rigid, acordǎ mare atenţie experinţelor trǎite pe parcursul vieţii, deci şi celor din trecut.

El îşi formeazǎ în timp o serie de principii solide, la care renunţǎ foarte greu. Are convingeri puternice, pe care şi le susţine pânǎ în pânzele albe. Se teme de schimbare şi de necunoscut.

Astfel, îşi pune singur bariere în calea evoluţiei şi libertǎţii de expresie şi practic lasǎ acele convingeri sǎ-i creeze viaţa. Îi este greu sǎ accepte oportunitǎţi care nu seamǎnǎ cu ce a trǎit pânǎ în momentul respectiv, iar asta îl ţine blocat în nişte tipare repetitive.

Trecutul are valoare în ochii lui, mai ales dacǎ îi oferǎ motive de mândrie. Dacǎ descendenţii lui au avut realizǎri materiale impresionante, va ţine sǎ aminteascǎ mereu acest lucru. Dacǎ a fost rǎnit, nu uitǎ uşor şi chiar pǎstreazǎ resentimente. Resentimente care atârnǎ greu în sacul pe care-l duce în spate şi pe care le foloseşte ca scuzǎ pentru eşecurile sale.

Ce are de învǎţat: Vindecarea resentimentelor şi flexibilitatea!

GEMENI

Ştie sǎ valorifice experienţele din trecut!

Acest nativ foloseşte trecutul, mai ales ca sursǎ de cunoaştere şi informaţie. Nu-i face o prea mare plǎcere sǎ analizeze trecutul şi nici nu crede cǎ i-ar folosi la ceva, cu excepţia cazului în care poate afla ceva util/interesant/important.

Orice i s-ar întâmpla unui Geamǎn, trece uşor peste, se repliazǎ repede şi gǎseşte instantaneu un alt obiect al atenţiei. Curios din fire, vrea în permanenţǎ sǎ se informeze şi sǎ-şi ţinǎ mintea vie. Iar pentru asta nu are nevoie de emoţii tulburǎtoare care sǎ-i rǎpeascǎ vivacitatea .

Acest nativ se întoarce aşadar în trecut doar atunci când are nevoie sǎ extragǎ o informaţie, sǎ-şi aminteascǎ un detaliu util, sau sǎ înţeleagǎ o decizie luatǎ atunci (asta doar dacǎ arde).

Totuşi, din cauza faptului cǎ nu are rǎbdare sǎ se uite în trecutul sǎu şi sǎ înveţe ce e de învǎţat, riscǎ sǎ repete mereu aceleaşi greşeli. Partea bunǎ este cǎ trǎieşte mult în prezent, ceea ce nu e puţin lucru.
Ce are de învǎţat? Profunzimea şi înţelegerea cauzei lucrurilor!

RAC

Trecutul este identitatea lui!

Racul are cele mai puternice ancore în trecut şi de aceea uneori pare cǎ trǎieşte doar din amintirile unor vremuri apuse. În casa acestui nativ vom gǎsi adesea fotografii ale descendenţilor sau ale iubirilor din trecut. Aşa cum se ataşeazǎ de experienţe (mai ales de cele care l-au marcat într-un fel sau altul), tot la fel se ataşeazǎ şi de obiecte vechi care au o anume semnificaţie emoţionalǎ sau sentimentalǎ.

Din cauza acestor întoarceri permanente în timp, poate fi extrem de sensibil, introvertit şi melancolic. Poate refuza oportunitǎţi extraordinare din cauza fricii de schimbare şi a tendinţei de a asocia tot ce apare, cu ceva petrecut cândva. Acesta este obstacolul major în calea evoluţiei Racului.

Totuşi, dacǎ foloseşte aceastǎ memorie emoţionalǎ fabuloasǎ strict în direcţia vindecǎrii rǎnilor din trecut şi a cultivǎrii sentimentelor frumoase pe care le-a trǎit, sau în sensul extragerii darurilor din experienţele trǎite, atunci avem de-a face cu un Rac puternic şi evoluat.

Ce are de învǎţat? Bucuria momentului prezent.

LEU

Trecutul- un motiv în plus de mândrie!

Pentru un nativ Leu, trecutul are valoare doar în mǎsura în care conţine ceva spectaculos, demn de luat în seamǎ, ceva ce l-ar putea ridica în ochii unora (sau ai lui), i-ar aduce un plus de popularitate şi admiraţie sau i-ar scuza un eşec. Altfel, tot ce nu-i place în trecutul lui pretinde cǎ nu existǎ, cǎ nu s-a întâmplat niciodatǎ şi se comportǎ ca şi când nu l-a afectat câtuşi de puţin.

Cu alte cuvinte, un Leu se va gândi doar la partea frumoasǎ sau spectaculoasǎ a trecutului lui. La acele fragmente care l-ar putea pune într-o luminǎ favorabilǎ. Partea umbroasǎ a trecutului este elegant evitatǎ şi-şi doreşte ca nimeni sǎ nu-i aminteascǎ vreodatǎ despre ea.

Totuşi, în spatele acestei atitudini puternice şi aparent impenetrabile, stǎ mai mereu un Leu sensibil, care dacǎ este cât de cât evoluat spiritual, înţelege importanţa transparenţei şi a lecţiilor pe care le oferǎ trecutul nedistorsionat de idealism.

Însǎ oricât s-ar strǎdui, nu poate zǎbovi prea mult asupra amintirilor, pentru cǎ este orientat preponderent spre viitor şi mai ales spre reuşitǎ.

Ce are de învǎţat? Sǎ-şi asume trecutul şi responsabilitatea acestuia!

FECIOARA

Trecutul îi oferǎ motivaţia de a deveni perfectǎ!

Se ştie cǎ Fecioara tinde spre perfecţiune. Iatǎ de ce crede cǎ analizând trecutul, poate gǎsi motive sǎ devinǎ din ce în ce mai bunǎ. Dacǎ cineva i-a spus în trecut cǎ nu învaţǎ destul de bine, ea se va strǎdui sǎ dovedeascǎ mereu contrariul.

Dacǎ i s-a spus cǎ nu va reuşi sǎ facǎ mare lucru în viaţǎ, îşi va da tot interesul sǎ ajungǎ cineva important. Dacǎ altcineva i-a spus cǎ nu e suficient de suplǎ, cu siguranţǎ va face tot posibilul sǎ devinǎ astfel. Parcǎ mereu încearcǎ sǎ demonstreze ceva cuiva, mereu mai are ceva de reparat şi schimbat la ea.

Privind lucrurile prin prisma dorinţei de evoluţie şi dezvoltare personalǎ continuǎ, nu e nimic greşit. Şi totuşi, alergând mereu dupǎ o imagine pe care alţii i-au sugerat cǎ ar fi cea corectǎ/perfectǎ, ajunge de fapt sǎ fie veşnic nemulţumitǎ, sǎ creadǎ cǎ mereu „ceva nu e în regulǎ cu ea”.

Dacǎ Fecioara reuşeşte sǎ se detaşeze de trecut şi sǎ facǎ alegeri autentice, în acord cu sufletul ei, atunci va simţi o mare eliberare.

Articolul continuă după reclame

Ce are de învǎţat? Cǎ este deja perfectǎ. Nu e nevoie sǎ demonstreze nimic nimǎnui!

BALANŢA

Ia din trecut doar ce-i place!

Aşa cum obişnuieşte sǎ facǎ în toate domeniile de viaţǎ, Balanţa selecteazǎ din trecut doar ceea ce-şi aminteşte cu plǎcere sau ceea ce îi favorizeazǎ imaginea.

În general evitǎ sǎ arate cǎ unele pasaje din trecut o afecteazǎ şi nu doreşte sǎ vorbeascǎ despre acestea, decât dacǎ este nevoitǎ. Problema însǎ nu este cǎ vede partea plinǎ a paharului, ci cǎ neagǎ cu bunǎ ştiinţǎ ceea ce nu-i place, îngropând nemulţumiri şi frustrǎri în subconştient şi generând astfel un teren fertil pentru resentimente.

Tot ce adunǎ Balanţele în „sacul” pe care-l duc în spate, le poate crea suferinţǎ când se aşteaptǎ mai puţin.
Lucrurile care le rǎmân cel mai profund întipǎrite în memoria emoţionalǎ şi pe care nu le pot uita,sunt legate de contexte sociale şi relaţii,mai ales dacǎ este vorba despre afectarea imaginii lor.

O Balanţǎ poate trece peste foarte multe,dar nu şi peste jigniri,sau o atitudine lipsitǎ de maniere sau scrupule.Însǎ oricât de afectatǎ ar fi în interior,preferǎ sǎ pretindǎ cǎ nu s-a întâmplat nimic şi sǎ meargǎ mai departe cu o eleganţǎ incredibilǎ.

Ce are de învǎţat? Sǎ facǎ alegeri dupǎ cum simte şi nu pentru a face impresie bunǎ!

SCORPION

Din trecut îşi trage seva puterii!

Scorpionul vrea putere, iar pentru asta apeleazǎ la toate mijloacele posibile, dar mai ales la cele care nu sunt la vedere.

Pot investiga trecutul cu un interes aproape diabolic, uneori apǎsând cu bunǎ ştiinţǎ pe rǎnile cele mai dureroase.

Dacǎ ştie cǎ e ceva ce trebuie aflat sau descoperit, niciun sacrificiu nu este prea mare.

Crede cǎ trecutul îi oferǎ informaţii valoroase, atât despre el cât mai ales despre ceilalţi.

Deseori se strǎduieşte sǎ afle povestea de viaţǎ a celor apropiaţi, doar pentru a avea controlul asupra situaţiei. Ştiind cu cine are de a face, îi este mai uşor sǎ facǎ regulile jocului .

Acest nativ ţine cont de fiecare gest nepotrivit pe care cineva, cândva, ,l-a fǎcut faţǎ de el. Poate cǎ uneori va ierta,dar în mod sigur nu va uita şi va aştepta momentul potrivit sǎ plǎteascǎ poliţa. Pentru cǎ pur şi simplu nu-i place sǎ rǎmânǎ dator.

Resentimentele par sǎ fie hrana Scorpionului, sursa de ambiţie, putere şi motivaţie.

Totuşi, aceste resentimente ajung sǎ-i usuce sufletul, dacǎ nu învaţǎ sǎ fie mai permisiv şi mai detaşat de tot ce este.

Ce are de învǎţat? Dǎruirea fǎrǎ condiţii şi eliberarea de resentimente!

SAGETǍTOR

Trecutul îl inspirǎ!

Sǎgetǎtorul este alchimistul care transformǎ trecutul cu tot ce este în el, în inspiraţie pentru scopul lui cel mai înalt în viaţǎ. Ştie ce valoare inestimabilǎ se ascunde în fiecare experienţǎ trǎitǎ, aşa cǎ este determinat sǎ înveţe din greşeli sau sǎ dezvolte şi sǎ ducǎ mai departe alegerile potrivite.

Acest nativ este profetul, teologul sau ghidul. El este cel care îşi lǎrgeşte permanent orizonturile, cǎutând rǎspunsuri la întrebǎrile existenţiale, nu numai ale lui ci şi ale omenirii în ansamblu. Apoi, este dispus sǎ dea mai departe ceea ce el a înţeles şi şi-a însuşit, cu generozitate şi dǎruire.

Aşadar, nu se împiedicǎ de trecut, dar nici nu-l ignorǎ. Ştie exact ce sǎ ia din el şi ce sǎ abandoneze. Aceastǎ atitudine, precum şi credinţa de neclintit în propriile idealuri, îl ajutǎ de altfel sǎ evolueze şi sǎ-şi creeze viaţa pe care şi-o doreşte.

Ce are de învǎţat? Sǎ le dea spaţiu celorlalţi!

CAPRICORN

Hotǎrât sǎ învețe din trecut!

Capricornul este conștiinciosul și seriosul zodiacului, iar acest registru se pǎstreazǎ și în cazul relației cu trecutul. Pare sǎ se nascǎ matur, fiind un copil oarecum atipic, datoritǎ seriozitǎții și rezervei sale.

Abordând viața astfel încǎ de la o vârstǎ foarte fragedǎ, sigur cǎ și trecutul este tratat cu maximum de responsabilitate.Va dori sǎ învețe permanent din greșelile trecutului, de teamǎ sǎ nu le repete și pe viitor.Totuși, cred cǎ ia mult prea în serios trecutul și este mult prea temǎtor în fața viitorului, ceea ce îl oprește sǎ trǎiascǎ din plin și sǎ se bucure de tot ceea ce este și obține.

A fi tot timpul în gardǎ, presupune foarte multǎ încordare, o vigilențǎ dusǎ la extrem, care osificǎ bucuria și entuziasmul.

Capricornul pǎstreazǎ principii și reguli de conduitǎ din copilǎrie, deci este foarte importantǎ educația primitǎ. Își amintește deseori întâmplǎri care l-au ajutat, dar și experiențe aspre care l-au ambiționat sǎ devinǎ cineva!

Considerǎ cǎ viața e o luptǎ în condiții dure și cǎ trebuie sǎ gândeascǎ atent fiecare pas pe care îl face.

Ce are de învǎțat? Sǎ se relaxeze !

VǍRSǍTOR

Ce e acela trecut?

Acest nativ nu acordǎ prea mare atenție trecutului și nu din ignoranțǎ, ci pentru cǎ este mult prea ocupat cu proiectele de viitor. El vrea mereu noutate, cautǎ sǎ inoveze și sǎ inventeze noi forme de a-și trǎi viața și de a contribui comunitǎții în care trǎiește.

Este un avangardist prin definiție și un nonconformist, deci nu poate sǎ adopte principii învechite, teorii prǎfuite, ori concepte care nu mai sunt demult de actualitate.Pur și simplu nu vede sensul.

El se uitǎ spre trecut, rar și pentru scurt timp, doar pentru a identifica geneza unei probleme sau a unui concept pe care tocmai s-a hotǎrât sǎ-l transforme. Asta nu înseamnǎ cǎ nu știe sǎ învețe din trecut, ci doar cǎ este orientat predominant spre viitor.

Gândul lui aleargǎ deseori la idealuri care altora li se par nebunie curatǎ, sau la proiecte umanitare de amploare. E-adevǎrat cǎ tinde sǎ-și creeze o lume a viitorului și sǎ fie deziluzionat din cauza discrepanței dintre aceasta și realitate.

Ce are de învǎțat? Sǎ nu uite cǎ prezentul este tot ce existǎ.

PEŞTI

Legați de iluziile trecutului!

Peștii par sǎ-și creeze permanent o lume a iluziilor, în care se pierd pânǎ și ei la un moment dat. Sunt mereu cu gândul la evenimente din trecut, distorsionate de mintea lor visǎtoare și idealistǎ, așteptând parcǎ sǎ se repete.

În viziunea lor, ei sunt produsul trecutului și de aceea se simt atât de atașați de acesta. Le place misterul și le place sǎ se joace cu iluziile, ceea ce îi înnebunește uneori pe cei din jur. Alunecǎ foarte ușor de la o extremǎ la alta, iar dacǎ trecutul nu a fost foarte blând cu ei, pot juca cu grație rolul de victimǎ perfectǎ.

Totuși, au momente când trǎiesc în prezent și asta se întâmplǎ atunci când se saturǎ de iluzii, sau de durerea provocatǎ de amintiri. Iar când o fac, sunt smeriți, cu o dǎruire incredibilǎ și capacitate de a iubi necondiționat tot ce existǎ, adicǎ pe Dumnezeu. Ei sunt expresia cea mai fidelǎ a iubirii universale.

Ce au de învǎțat? Detașarea de experiențele dureroase.

Sursa: www.kfetele.ro

Articol preluat integral cu acord scris.

Publicitate

Dacă vă plac materialele publicate va invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook