Deci, deformările respective nu reprezintă o proliferare haotică, necontrolată, de celule, ca urmare a aplicării regulatorilor de fructificare. De fapt, formele respective ale fructelor sunt o rezultantă a efectului de stimulare şi a condiţiilor nefavorabile de mediu. Atunci când temperatura, lumina, apa şi hrana sunt optime, fenomenele sunt mai puţin evidente, sau chiar lipsesc.
Mai menţionez că în condiţii mai mult nefavorabile decât favorabile, nu există cultivator de legume în solarii care să nu folosească stimulenţi de fructificare. Este o măsură tehnologică preventivă care se foloseşte în toată lumea. Excepţie de la această regulă fac doar fermierii care folosesc bondari.
Referindu-ne la produsul 2,4 D, este adevărat că în ţara noastră, este folosit de fapt ca erbicid sub diferite denumiri, în funcţie de producător, comerciant sau compoziţie. În decursul timpului au fost omologate şi avizate o multitudine de produse pe bază de 2,4 D cum ar fi: 2,4 D SARE DIMETILAMINĂ TIP 600, 2,4 D SDMA RV, AGROXONE, BUTOXONE M 40, DICOPUR D, DICOPUR M, DICOTEX 40 LICHID, DMA-ATUL 600 SL,
DMA 6, DMA CIG 600 SL, DUPLOSAN KV, ESTERON 60, MATON, OLTEST, SDMA 80 PS, SDMA SUPER, ACEDIN SUPER 40 CS, ARIL SUPER SL, BUCTRIL UNIVERSAL, ICEDIN SUPER RV, OLTIDIN SUPER, OLTISAN M, PREMIANT, RADICAL SUPER 40 CS, RIVAL FORTE 60 PS, etc. Aceste produse conţin fie forma acidă, fie sarea acidului respectiv, fie amestecuri, fie esteri.
Cantitatea de produs recomandată variază între 0,6 şi 3,0 l/ha, şi este încadrat la grupa a III-a de toxicitate. Amintim că acest produs, care controlează buruienile dicotiledonate, a fost descoperit în timpul celui de al II-lea război mondial, de o echipă britanică de la renumita Staţiune de Cercetare Experimentală Agricolă Rothamsted, condusă de Judah Hirsch Quastel. Pus în vânzare în anul 1946, a devenit primul erbicid selectiv de succes care distruge buruienile din culturile de grâu, porumb, orez şi alte culturi cerealiere similare.
Acest erbicid este al treilea cel mai răspândit din America de Nord şi cel mai folosit în lume în general.
În acelaşi timp, mai există avizat în România şi un stimulator de creştere pentru sfecla de zahăr sub denumirea de ASFAC 4, şi care conţine acid 4-clor-2-sulfonamido-fenoxiacetic 1,4 %. Concentraţia recomandată este de 0,02-0,025 kg s.a./t sămânţă, sau 0,025 kg/ha/tratament în vegetaţie.
Iată cum, conform pricipiului lui Paracelsus că … „totul este otravă şi nimic nu e otravă, depinde doar de cantitate”, 2,4-D aplicat în concentraţie foarte mică, devine biostimulator.
Având în vedere concentraţia extrem de redusă în care se foloseşte pentru îmbunătăţirea ratei de legare a florilor (de regulă 0,01 g/litru) produsul 2,4-D nu reprezintă un pericol pentru consumatori. În urma nenumăratelor teste de toxicitate efectuate, nu s-a constatat, la doze moderate, efecte asupra reproducţiei la şobolani, efecte mutagenice şi carcinogenice. În august 2007, Agenţia de Protecţie a Mediului din Statele Unite (USEPA) a afirmat că datele existente până în prezent nu duc la concluzia unei legături dintre cancerul uman şi expunerea la 2,4 D, reavizând folosirea în continuare a acestuia.
Din diferite motive, care ţin şi de efectele nedorite asupra plantelor (deformarea foliolelor, încreţirea vârfurilor de creştere asemănătoare simtomelor produse de viroze) şi a fructelor, produsul a fost scos din uz în unele ţări şi oficial, ca biostimulator sub formă de 2,4 D şi în România.
Credem că în scurt timp, puţinii cultivatori de tomate de la noi care mai folosesc 2,4-D ca stimulent al fructificării, vor renunţa. Cu atât mai mult cu cât există un produs românesc, Tomatostim, avizat ca stimulator de fructificare şi care nu ridică astfel de probleme. Aş mai aminti aici faptul, extrem de pozitiv, că în serele din România, atâtea câte au mai rămas, nu se mai folosesc stimulenţi chimici pentru fructificare, ci bondari, realizându-se în acest fel o polenizare naturală suplimentară (foto 4) mult mai eficace, mai eficientă şi mai prietenoasă faţă de mediu şi consumatori.
Mai mult decât atât, în curând, vor apare pe piaţă hibrizi concepuţi, aş spune eu special pentru piaţa noastră, a căror fructe sunt „cu moţ”, sau partea apicală este ceva mai proeminentă, fără a fi ovoide.
În fine, închei această succintă prezentare cu încă un adaos. Este vorba de hibridul nostru românesc, de tomate, SIRIANA F1, creaţie a colegului de la SCDL Buzău, dr. C. Vînătoru (foto 5). Din analizele noastre a reieşit că parametrii biochimici ai acestuia sunt mult mai apropiaţi de domeniile de variaţie pentru tomatele româneşti cultivate în câmp. Şi aşa şi este. Ele au un gust specific românesc şi nu numai, deoarece acest gust pe care noi îl apreciem, este la fel de bine apreciat, cum spuneam în general, în zona balcanică. Aceste calităţi nutriţionale inconfundabile recomandă, fără dubii, promovarea în cultură a materialului biologic autohton. Este mult mai bine adaptat condiţiilor noastre specifice de mediu, dă în general producţii constante, iar forma, culoarea şi mărimea sunt caracteristici tradiţionale. La aceasta mai adăugăm şi preţurile seminţelor, care sunt deasemenea preţuri româneşti, adică mai mici.
Sursa: agrointel.ro
