„În creier se intră de mână cu Dumnezeu” – LEON DĂNĂILĂ

Publicitate

– După facultate, am primit post la spitalul din Comăneşti. Deşi era salariul mai mic, aveam şansa să întâlnesc mai multe cazuri medicale, decât la o circumscripţie sanitară obişnuită. Eram bucuros când alţi medici plecau în concediu, pentru că aşa puteam să lucrez şi în secţiile lor. Am trecut prin toate şi am învăţat astfel foarte mult şi m-am gândit ca la examenul de rezidenţiat să aleg Bucureştiul, pentru că existau mai multe posibilităţi de studiu.

Aşa am ajuns la neurochirurgie, secţia care era coordonată de profesorul C. Arseni, renumit pentru severitatea lui. Eram tânăr, dornic de afirmare, dar Bucureştiul m-a primit cu ostilitate. A fost greu de luptat cu pseudovalorile din acea vreme, cu cei care se sus­ţi­neau unii pe alţii în funcţii girate politic.

Publicitate

M-a ajutat enorm faptul că aveam talent la chirurgie şi că mi-am văzut de treaba mea. Am studiat şi am scris foarte mult în acei ani, ca urmare a expe­rien­ţelor şi cercetărilor pe care le fă­ceam. Mi s-au pus mereu beţe în roate şi a trebuit să lupt tot tim­pul ca să rămân în picioare. Da, viaţa m-a nedreptăţit, dar nu m-a doborât, m-a făcut mai atent şi mai activ. Ceea ce am început am dus întotdeauna la capăt şi nu m-am lăsat până nu am înţeles bine cauzele fenomenelor şi ale bolilor.

Am ajuns în echipa pro­fe­sorului Arseni, pentru că i-am dovedit că sunt un bun profe­sionist. Numai că tot de aici au început apoi şi piedicile, dar eu am fost şi sunt răbdător din fire, blajin ca toţi moldovenii.
– În câţi ani se formează un bun neurochirurg? Ce calităţi trebuie să aibă?
– Cam în cincisprezece ani, după aceea meseria de neurochi­rurg devine artă, devine estetică pură.

Publicitate

Un bun neurochirurg tre­buie să fie inventiv, să aibă ma­nualitate, simţ estetic, talent, dar înainte de toate, să aibă har. Mai demult, se opera cu tehnică primitivă, nu exis­tau ins­tru­men­tele potrivite, mor­ta­litatea postope­ra­torie era în jur de 50%.
Există sta­tistici, profesorul Ar­seni ţinea sub cheie aceste infor­ma­ţii, ca să nu se ştie, de fapt, care era realitatea.

Publicitate

Eu am reuşit să fac co­pii după ele şi pot oricând să do­ve­desc că am redus mor­ta­litatea în in­ter­venţiile neu­ro­chirurgicale, de la 50, la 4%. E adevărat că acest lu­cru a fost posibil numai după ce am introdus micro­scopul ope­ra­tor, cu care am lucrat după ce am prins o bursă în străi­nătate. Atunci am văzut care sunt teh­nicile lor şi cum se explică reuşitele opera­ţii­lor făcute de străini. Aveam deja cam treisprezece ani de prac­tică opera­to­rie când am ajuns la New York, locul în care, cu adevărat, s-a născut neurochirurgia. Acolo am văzut ce înseamnă medicină de perfor­manţă.
– Nu vă este frică înainte de a interveni pe cre­ierul unui om?

– Ei, cum să nu, sigur că-mi este, deşi am făcut peste patruzeci de mii de intervenţii pe creier! A fost mai greu la început, dar folosind microscopul, rezul­tatele au apărut imediat: trăiau tot mai mulţi bolnavi operaţi de mine, ceea ce a atras şi invidia unor colegi, chiar şi a profesorului Arseni, pentru că mulţi bolnavi de-ai lui cereau să îi operez eu. Asta s-a întâmplat de sute de ori, ceea ce l-a enervat pe profesor după o vreme, am aflat de la nişte asistente că, sub pretextul unei promovări, aceea că mă face şef de secţie, pro­fesorul îmi pregăteşte, de fapt, mutarea într-o clădire dezafectată, plină de furnici, gândaci şi mucegai. S-a exprimat că voi ajunge să operez acolo „când va zbu­ra bivolul”. Uite că n-a avut dreptate. Dacă ar fi fost după vorba lui, ar fi trebuit să se vadă turme de bivoli zbu­rând, la câte operaţii am făcut acolo. M-am pre­gă­tit din timp, şi din banii mei mi-am făcut rost de ins­trumentar pentru operaţii de la Institutul de tehnică me­dicală, apoi m-a ajutat un fost pacient ca să prind nişte fonduri de la minister, altul m-a ajutat cu re­novarea clădirii şi, pe scurt, a doua zi după ce am fost mutat, am putut deja să operez. Dincolo, în clădirea mare a spitalului, erau zece săli de operaţie, eu de-abia aveam una, dar încetul cu încetul, am organizat secţia, am prins nişte fonduri de la Banca Mondială şi am reuşit să aduc totul la standarde foarte bune.
Citeste continuarea pe pagina urmatoare===>

Publicitate

Dacă vă plac materialele publicate va invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook