Gândurile zburătoare…
– Mai povestiţi-ne despre creier.
– Harta creierului seamănă cu a universului. Pe lângă zonele cunoscute, ale căror funcţii sunt ştiute, într-o proporţie foarte mare, există nenumărate alte zone necercetate încă sau cercetate insuficient.
Toate acestea depind unele de altele. Viaţa noastră, cu tot ceea ce înseamnă conştient, subconştient şi inconştient (care sunt strâns legate între ele) este condiţionată de buna funcţionare a creierului. În creier iau naştere şi mor sentimente, iubirea, ura, supărările, invidia, toate rămân impregnate pe harta lui.
Tragediile, durerile uriaşe lasă urme în cortexul cerebral, care este zona în care este stocată memoria de toate felurile. Memoria judecăţii, a luării deciziilor e în lobul frontal, care este unul dintre cele mai tainice puncte din creier. Vedeţi dumneavoastră, se spune că creierul a fost studiat până acum doar în proporţie de 50%, dar eu vă spun că un sfert din ceea ce s-a afirmat până acum despre funcţionarea creierului este fals, nu sunt lucruri adevărate şi probate suficient.
Nu degeaba secolul acesta, al XXI-lea, a fost declarat „Secolul creierului”. Sunt încă multe, foarte multe de descoperit. Creierul este şi cel mai tainic organ, pentru că încă se cunosc puţine lucruri despre fiziologia lui. E adevărat că nici cei mai înţelepţi oameni nu-l folosesc la întreaga lui capacitate, dar asta, şi pentru că creierul are nevoie de substanţe de rezervă.
Atunci când o parte a lui este obosită sau afectată, alte celule din jurul zonei cu probleme pot să preia parţial funcţiile acesteia. Se spunea înainte că neuronii, celulele nervoase, mor şi nu se mai pot reface şi că pierdem cu vârsta tot mai mulţi. S-a demonstrat însă că în zona hipocampului, unde este localizată memoria recentă, iau naştere neuroni noi, care pot înlocui neuronii afectaţi din alte zone.
Memoria veche e stocată în cortex, în scoarţa cerebrală.
– Prin ce se deosebeşte un creier de altul?
– Microscopic nu există diferenţe mari, dar la nivelul funcţiilor, da. În cazul oamenilor talentaţi, de exemplu, sunt mai activi anumiţi centri, fiecare înzestrare are un anume centru, muzica, de exemplu, în regiunea temporală dreaptă, vorbirea, în regiunea temporală stângă şi aşa mai departe. Einstein a avut un creier de peste 1300 g, iar Gambetta, omul de stat francez, doar de 700 g. Cu alte cuvinte, contează funcţiile creierului, nu greutatea, şi contează, mai ales, numărul cât mai mare de conexiuni ale celulelor nervoase.
– Cum putem să îmbunătăţim performanţele creierului şi sănătatea lui?
– Prin activitate şi exerciţii zilnice, care ţin de profesia fiecăruia. Prin alternanţa muncii cu pauzele necesare, recuperatoare.
– Partea misterioasă a creierului cuprinde şi manifestări de-a dreptul tulburătoare: telepatia, hipnoza, previziunile. Au ele şi o bază ştiinţifică?
– Da, există un limbaj al creierelor, care ia naştere prin intermediul unor unde speciale pe care le emite acesta. Aşa se explică empatia, telepatia, sugestia, hipnoza. În 2012 – 2013, un italian a descoperit în creier anumite formaţiuni numite „celule oglindă”, care probează comunicarea între creiere. De exemplu, eu fac o mişcare cu mâna dreaptă, în timp ce în faţa mea este o persoană căreia i se măsoară parametrii funcţionali ai creierului. Encefalograma a detectat că în creierul celuilalt s-au activat tocmai acele celule care la mine au făcut posibilă mişcarea, deşi el nu a mişcat mâna. Cu alte cuvinte, cele două creiere au comunicat. Apoi să nu uităm de puterea gândurilor, care au o viteză extraordinară de a trece de la un subiect la altul. Nici cel mai performant calculator din zilele noastre nu se poate compara cu viteza gândului. Comunicarea aceasta între creiere se face prin undele cerebrale de care vă spuneam. Acestea trec prin orice ecran despărţitor şi, uneori, pot ajunge şi la distanţe foarte mari. Aşa se explică sugestiile şi hipnozele făcute la telefon sau prin televizor. Eu am avut, în 2011, trei programe europene de cercetare, tocmai pe această problemă de comunicare a creierelor. Pot să vă dau exemplul unui individ, care doar prin puterea gândului „forma” un număr de telefon pe care-l avea scris în faţa lui şi telefonul suna… Aceste experienţe pot fi salvatoare, de exemplu, în cazul bolnavilor care sunt în scaune cu rotile. S-au făcut experimente, şi unii dintre ei au putut să mişte puţin scaunul, doar uitându-se atent la un senzor aflat pe mânerul lui. Concluzia este că puterea uriaşă a gândului încă nu a fost cercetată şi exploatată suficient.
Citeste continuarea pe pagina urmatoare===>
