Simona Halep e numărul 1 MONDIAL. Premieră absolută în tenisul feminin românesc

Simona Halep e numărul 1 MONDIAL. Premieră absolută în tenisul feminin românesc
Premieră mondială în tenisul feminin românesc! Simona Halep este prima sportivă din România care urcă pe primul loc în topul WTA, după un meci spectaculos contra letonei Jelena Ostapenko, în semifinalele turneului de la Beijing.

Simona și-a luat astfel revanșa pentru finala pierdută la Roland Garros în fața lui Ostapenko. ‌În finala de la China Open, Halep o va întâlni pe învingătoarea meciului dintre Petra Kvitova și Caroline Garcia.
Organizatorii turneului de la Beijing i-au făcut o surpriză fantastică Simonei Halep și au așteptat-o după meci cu un număr 1 mare, din trandafiri.

„Este ziua mea specială”, a declarat Simona, vizibil emoționată, și le-a mulțumit familiei și echipei sale pentru sprijin.
Simona Halep va urca începând de luni, pentru prima dată în carieră, pe locul 1 WTA, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-4, pe letona Jelena Ostapenko, în semifinalele China Open.

Halep devine prima româncă lider mondial în tenis, al doilea român, după Ilie Năstase, care a fost numărul 1 ATP 40 de săptămâni, între 23 august 1973 şi 2 iunie 1974, şi a 25-a jucătoare care urcă pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei, în istoria de 44 de ani a WTA.
Simona Halep a pus în scenă pe National Tennis Stadium din Beijing acelaşi joc inteligent, aceeaşi siguranţă la serviciu, ca în întreaga săptămână.

Articolul continuă după reclame

Loviturile ei au punctat atunci când a trebuit, defensiva ei nu a fost una oarbă, un zid care dă mingea înapoi, ci una care pregătea atacul decisiv. Calmă, relaxată, românca a dominat psihic partida, nu s-a lăsat copleşită de acel loc 1 WTA, care de trei ori în acest an a făcut-o să-şi piardă cumpătul în momentele decisive, în care s-a aflat în preajma lui.

Victoria de sâmbătă a fost una a minţii, a echilibrului, înainte de a fi una a tenisului, mai elaborat, mai bogat tehnic decât al letonei.
Halep va evolua, duminică, în finala China Open, împotriva Petrei Kvitova din Cehia sau a Carolinei Garcia din Franţa.
Calificarea în finală este recompensată cu 636.300 de dolari şi cu 650 de puncte WTA. Câştigătoarea va primi 1,27 milioane de dolari şi 1.000 de puncte WTA. În acest moment, românca are 40 de puncte în plus faţă de fostul lider WTA, spaniola Garbine Muguruza.
Halep a fost pentru a patra oară la un meci de locul 1 mondial. Ea a ratat trei ocazii până în prezent, în finala de la Roland Garros, în care a fost învinsă de Ostapenko, în sferturile turneului de la Wimbledon, când a pierdut în faţa Johannei Konta, şi în finala de la Cincinnati, în care a fost întrecută de Garbine Muguruza.

Simona Halep şi-a „achitat” toate datoriile la China Open: a obţinut prima victorie în faţa Mariei Şarapova, apoi a învins-o clar pe Daria Kasatkina, după ce fusese întrecută la fel de clar săptămâna trecută, la Wuhan. Însă Ostapenko era prima pe listă, după ce letona a privat-o de cele mai importante performanţe ale carierei, titlul la Roland Garros şi locul 1 WTA.
Sursa: www.digi24.ro

Publicitate

Dacă vă plac materialele publicate va invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook