– Se vorbeşte mult, de la o vreme, despre puterea autosugestiei în vindecarea bolilor. Un bolnav care crede că îşi poate învinge boala şi lucrează, în sensul acesta, cu gândul şi cu imaginaţia, are şanse mai mari să se vindece decât unul care îşi acceptă, resemnat, sfârşitul?
– Da, cu siguranţă, îl ajută foarte mult gândul bun, încrezător în vindecare.
Stările depresive scad imunitatea. Un bolnav de cancer îşi agravează boala dacă ajunge la depresie şi n-o poate gestiona. Eu am simţit fiorul divin ori de câte ori am avut în faţă harta plină de mistere a unui creier uman. Sunt foarte credincios, şi de-aici îmi vin optimismul şi puterea de lucru. Şi acum mă trezesc în fiecare zi la ora 3, şi la ora 6 sunt deja în spital, la bolnavi.
Aşa m-am obişnuit şi de-o viaţă întreagă folosesc câteva clipe ale dimineţii pentru a proiecta, încrezător, muncile zilei care începe.
– Aţi scris 41 de cărţi, tratate despre creier şi funcţionarea lui, aţi făcut peste patruzeci de mii de operaţii pe creier, cele mai multe la microscopul operator şi cu gama knife (laserul), iar în lumea ştiinţifică se vorbeşte tot mai mult despre faptul că aţi făcut o mare descoperire, „de premiu Nobel”. Despre ce este vorba?
– Am lucrat mai bine de treizeci de ani (nota: împreună cu Dr. biolog Viorel Păiș)pentru a localiza, cerceta şi demonstra existenţa în creier a unei celule noi, pe care am numit-o cordocit. Este o celulă care are rolul de a delimita anumite formaţiuni şi tumori cerebrale, de a înconjura vasele de sânge, de a nu lăsa hematiile, în cazul unui accident vascular, de exemplu, să pătrundă în creier (hematiile au atunci un rol toxic).
Nu este o celulă nervoasă, dar are rol predominant de apărare. Între anii 2002-2004, am făcut publice rezultatele cercetărilor, în mai multe reviste de specialitate din străinătate. A fost greu, pentru că toată cercetarea am făcut-o cu bani proprii, dar sunt mulţumit că tot mai mulţi medici şi cercetători străini se interesează de această descoperire. Aştept reacţiile şi concluziile celor din străinătate, care repetă, acum, cercetările mele, ca să le verifice.
– Domnule doctor, ce mai rămâne, după ce murim, din toată această zestre formidabilă înscrisă în harta creierului nostru?
– Se şterge totul. Creierul e foarte sensibil, şi în lipsa oxigenului, dacă un vas de sânge este obturat de un embol, de exemplu, pierde ireversibil multe din funcţiile sale. De aceea, este important ca în cazul unui accident vascular, bolnavul să fie adus în cel mai scurt timp la o unitate medicală specializată, pentru a se interveni rapid. Moartea face ca funcţiile creierului să se piardă treptat, într-o anumită ordine, într-un timp scurt. De exemplu, simţurile dispar în ordinea următoare: mai întâi vederea, apoi gustul şi mirosul, după care urmează pipăitul şi, la urmă de tot, auzul.
– Mai există ceva în creier ce vă nedumireşte, ce vă intrigă, ceva neştiut ce-a scăpat cercetărilor dvs.?
– Da, sunt încă multe fenomene inexplicabile, la nivelul de acum al ştiinţei. Poate vor fi lămurite în anii care vin. Am o echipă de ucenici performanţi cu care colaborez foarte bine. Ei au parte de tot ceea ce eu am învăţat şi descoperit până acum. Sunt liniştit că las pe mâini bune neurochirurgia vasculară. Sunt sigur că unii dintre ei vor avea rezultate notabile. Dacă eşti egoist şi nu laşi ştiinţa ta ucenicilor, anulezi zeci de ani de studii şi cercetări. Eu le-am luat mâna în mâna mea şi le-am arătat cum se taie, cum se intră în creier.
– Şi cum se intră în creier, domnule profesor?
– De mână cu Dumnezeu şi luptând cu moartea care e şi ea ascunsă în creierul nostru, ca atâtea multe altele.
Sursa: loon.ro
