Horoscop Urania 23 – 29 septembrie 2017: O săptămână cu supărări, reacţii de orgoliu şi cumpene în căsnicie

Horoscop Urania 23 – 29 septembrie 2017: O săptămână cu supărări, reacţii de orgoliu şi cumpene în căsnicie
Berbec
Între 23 şi 25 septembrie, dimineaţa, posibilă supărare sau amărăciune născută din dificultatea de a conserva un bun material din cauza unei greşeli, confuzii, sau înşelătorii.

Între 25 septembrie, după ora 07:01′, şi seara zilei de 27 septembrie, relaţiile cu persoane şi/sau instituţiile din străinătate pot trece prin clipe dificile: întreruperea comunicării, mesaje distorsionate, refuzuri, amânări, condiţii noi, greu de acceptat, amânarea călătoriilor, riscuri neprevăzute care îl pun pe nativ în întârziere, în încurcătură sau în vină.

Unele persoane pot trec prin clipe de revoltă cu privire la condiţia lor actuală (materială, fizică, socială, profesională).
Taur
Între 23 şi 25 septembrie, dimineaţa, ambiţiile şi orgoliile vor dicta reacţiile, deciziile şi comportamentul nativilor în chestiuni contractuale şi/sau parteneriale.

Taurii vor dori să-şi ia revanşa faţă de cineva care i-a pus, cândva, într-o situaţie incomodă. Între 25 septembrie, după ora 07:01′ şi seara zilei de 27 septembrie, trăirile Taurilor vor fi determinate de nişte circumstanţe care privesc interesele materiale care sunt, deocamdată, vulnerabile, din cauze litigioase.

Se pot identifica noi motive de îngrijorare cu privire la statutul unor bunuri care riscă să fie pierdute din lipsa documentelor de proprietate sau din cauza unor revendicări dubioase.
Gemeni
Între 23 şi 25 septembrie, dimineaţa, disfuncţii organice, de natură hormonală; posibile răceli, viroze, guturai, sinuzite, infecţii dentare, urinare sau genitale.

Motive de încărcare nervoasă la locul de muncă (invidii, rivalităţi, lipsa de caracter a colegilor, conduita arbitrară a şefilor). Între 25 septembrie, după ora 07:01′ şi seara zilei de 27 septembrie, posibile conflicte, tensiuni şi enervări mai ales în cazul nativilor maturi, care desfăşoară activităţi publice şi au responsabilităţi. Asupra lor se vor exercita presiuni şi constrângeri, uneori justificate şi legale, alteori exagerate şi abuzive.
Rac
Între 23 şi 25 septembrie, dimineaţa, regrupări afective în jurul unor persoane (iubit/ă, copii); pentru unii nativi s-ar putea vorbi de gânduri ambiţioase cu privire la un proiect artistic (în cazul nativilor deja afirmaţi sau care au o carieră consolidată dar care acum vor să se depăşească pe sine) sau la găsirea identităţii interioare în vederea unei opţiuni fundamentale (studii, meserie, carieră, performanţă, afirmare). Posibile sentimente negative stârnite de circumstanţe complicate.
Citeste continuarea pe pagina urmatoare===>

Publicitate

Dacă vă plac materialele publicate va invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook