Horoscop Urania 23 – 29 septembrie 2017: O săptămână cu supărări, reacţii de orgoliu şi cumpene în căsnicie

Leu
Între 23 şi 25 septembrie, dimineaţa, mici disfuncţii în funcţionarea gospodăriei (stricăciuni curente, avarii de mici proporţii); posibile schimburi de cuvinte antipatice ori cuvinte adresate lor, de către un membru de familie, care „ustură” şi dor.

Între 25 septembrie, după ora 07:01′ şi seara zilei de 27 septembrie, Leii vor avea tendinţa să intervină autoritar în viaţa copiilor încercând să-şi impună un punct de vedere pedagogic sau de viaţă care stârneşte revolta şi nesupunerea acelora, nemulţumiri de constrângerile şi regimul restrictiv la care se încearcă a fi supuşi.

Fecioara
Între 23 şi 25 septembrie, dimineaţa, răstimp al ironiilor, nu întotdeauna „fine”, al dialogurilor condimentate cu reproşuri, al aluziilor deranjante, al criticilor sau al acuzaţiilor rostite mai voalat sau mai direct. Enervare pe parcursul unei deplasări; mici inconveniente de la elementul „Apă”, în contextul unei călătorii.

Risc de a fi minţiţi sau păcăliţi de persoane lipsite de onestitate.
Balanta
Între 23 și 25 septembrie, dimineața, Balanțele pot fi nemulțumite de felul în care se prezintă starea lor financiară sau de o pagubă bănească: pierdere, furt, păcăleală la piață. Între 25 septembrie, după ora 07:01′, și seara zilei de 27 septembrie, iureș de vorbe, argumente, explicații, întrebări și comentarii.

Articolul continuă după reclame

Unele privesc reglementarea unui aspect din viața lor, drept pentru care citesc, abordează specialiști, se consultă cu persoane cu experiență în respectiva problemă. Alteori, poate fi vorba de o audiere, de o depoziție, de un interviu pentru obținerea unui loc de muncă, mai ales pe ideea plecării din țară la studii, la muncă, la cursuri de perfecționare. O serie de „necunoscute” se vor ridica împotriva proiectelor lor, la tot pasul.

De cele mai multe ori, nativii nu vor ști de unde vin aceste piedici, cine le provoacă și, mai mult decât atât, nu vor ști nici cum să le contracareze. Dacă, la mijloc, va fi vorba de un contract, discuțiile pot înceta brusc și, o tăcere fără explicații, îi poate pune pe jar. Dar, cum nimic nu se iscă din senin, trebuie să prevenim Balanțele că, în cele mai multe cazuri, va fi vorba de intervenția „discretă” a cuiva care îi influențează în chip negativ pe cei implicați în rezolvarea respectivei situații (un comentariu defavorabil, o relatare defăimătoare, o acuzație, o invenție, o insinuare). Prudența este necesară în cazul tuturor deplasărilor dar, în cazul celor care presupun trecerea frontierei, e nevoie de verificarea la timp a documentelor, la termenul lor de valabilitate, la exactitatea înscrisurilor și dovezilor cu care se pleacă la drum. Între 27 septembrie, după ora 19:24′, și 29 septembrie, plictiseli cotidiene rezultate din treburile casnice care se aglomerează sau care îi solicită din cale afară de mult. Favorabil, rămâne tranzitul Soarelui prin semnul lor zodiacal care le oferă energie și protecție. Destabilizatoare și plină de neprevăzut poate fi opoziția Jupiter în Balanță cu Uranus în Berbec.
Citeste continuarea pe pagina urmatoare===>

Publicitate

Dacă vă plac materialele publicate va invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook