Viata dupa moarte. Povestirile unei asistente medicale

Publicitate

Revista Americana Guidepost a prezentat povestea unei asistente medicale (care a dorit sa-si pastreze anonimatul) dintr-un hospice.
Ea este convinsa ca viata de dupa moarte exista si ca toti pacientii ei au ajuns in rai. Iata care sunt experientele ei.

Avea 54 de ani si suferea de cancer, inoperabil. Statea in pat inconjurata de perne si de flori parfumate. Eram singure in camera.
“Doamna asistenta…”, imi zise la un moment dat, aratand spre coltul camerei. “… vedeti ingerul asta, care vine spre patul meu zambind. Mereu imi zambeste.

Publicitate

Doamna asistenta… cand vad ingerul asta, credeti ca-l vad cu adevarat?”. Privirea ei era fixa si indreptata spre locul unde ar fi trebuit sa vad ingerul.
Ceva din tonul Leonorei imi spunea ca a incercat sa-si convinga familia de existenta ingerului si n-a reusit…
Nu am planuit niciodata sa ajung asistenta de hospice.

De fapt, cand am terminat scoala de asistente, in 1950, nici nu exista conceptul de hospice, programul oficial de ingrijire a bolnavilor in stadiu terminal. Ca asistenta medicala voiam sa vindec oamenii, sa-i salvez ca sa traiasca. Si nu sa fiu alaturi de ei cand mor. Daca m-ati fi intrebat atunci probabil ca as fi spus ca mai toti oamenii din jurul meu “Cat de deprimant trebuie sa fie sa ai de-a face cu moartea in fiecare zi?!”.

Publicitate

Publicitate

Dar nu e deloc deprimant. Dimpotriva. Aniversez in fiecare an, ziua in care am inceput sa lucrez in hospice. Ziua in care dupa 20 de ani de cand am terminat scoala de asistente, am invatat ce inseamna de fapt sa aduci oamenilor speranta si bucurie. Am invatat ca moartea nu este ceva de care sa te temi. E ceva care te apropie de Dumnezeu, iar mainile lui Dumnezeu sunt usa catre pace si viata vesnica.

Am ajuns intr-un hospice din intamplare. Lucram pentru un chirurg, pana cand m-am maritat si au aparut si copiii. A urmat o pauza in cariera. Pana cand iubitul meu socru – ii spuneam cu totii Tataie – ne-a anuntat ca are cancer la pancreas si ca nu mai are mult de trait. Tataie si Mamaie s-au mutat la noi, pentru ca nu au crezut ca vor face fata singuri cumplitului diagnostic.
Apoi am vazut o reclama in oras despre un hospice organizat de un preot, Paul Brenner, si de o asistenta medicala, Dottie Dorion. Si am ajuns la ei. “Nu stiu cu ce va ocupati exact, insa simt ca am nevoie de voi”, i-am spus lui Dottie. La scurt timp dupa aceea Dottie avea grija de Tataie si se asigura de confortul lui fizic si psihic. Dupa ce Tataie a murit, Dottie mi-a spus: “Tu esti nascuta sa fii asistenta de hospice. Am vazut cum ai avut grija de socrul tau. Nu ti-a fost deloc frica de moarte, asa cum i-ar fi fost oricui. Mi-ar placea sa lucrezi cu noi”.
Citeste continuarea pe pagina urmatoare===>

Publicitate

Dacă vă plac materialele publicate va invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook