7 lucruri pe care nu le stiai despre viata albinelor

Știai că… o albină are 12.000 de bătăi din aripi pe minut?
Albinele pot bate din aripi foarte rapid, 200 de bătăi/secundă, de unde rezultă şi bâzâitul specific. Albinele îşi folosesc aripile nu doar pentru a zbura, ci şi pentru a ventila aerul din stup în zilele călduroase, pentru a crea o temperatură optimă şi pentru a deshidrata nectarul cules şi depozitat în stup.

Mierea crudă este produsă din nectarul cules din flori, depozitat în fagure şi deshidratat. Albinele elimină apa din nectar prin bătăi ale aripilor, până când rămâne o umiditate de 17%.
Știai că… o albina produce 1/12 dintr-o linguriță de miere?
Albinele lucrătoare culeg nectarul florilor şi îl aduc în stup, unde, printr-un proces foarte complex, acesta se transformă în miere.

Mierea stransă vara este folosită ca şi sursă de hrană şi supravieţuire în anotimpul rece, atunci când albinele stau în stup sub formă de ciorchine pentru a încălzi regina şi pe ele însele.
Mierea crudă este un aliment cu gust dulce și parfumat, cu aspect semifluid, vâscos sau cristalizat și culoare specifică, având un conținut mare de zaharuri și substanțe minerale, vitamine, enzime, acizi organici.

Culoarea mierii este dată de substanțele colorate care se găsesc în nectarul cules. Culoarea diferă de la incolor până la neagră. La mierea de nectar predomină culoarea galbenă. Mierea strânsă la începutul primăverii are o culoare de un galben viu, până la portocaliu. Cu timpul, mierea își pierde culoarea inițială, de obicei se închide la culoare, iar în timpul cristalizării se deschide.

La final, aş vrea să te întreb ceva: De ce ai citit cu atâta interes aceste curiozităţi despre albine? De ce din câte insecte sunt pe acest pământ albinele sunt cele care ne trezesc cel mai mult interesul şi simpatia? Poate pentru că albinele sunt singurele insecte care ne oferă cu atâta dărnicie produsele pe care le realizează cu multă trudă?

Cu siguranţă acesta este motivul pentru care albinele sunt îndrăgite şi îngrijite de oameni. Dar ştiai că pe lângă mierea crudă, albinele ne furnizează şi alte produse cum sunt: Lăptişorul de matcă pur, polenul crud, păstura şi propolisul? Acestea poartă denumirea generică de produse apicole şi sunt recunoscute şi utilizate în întreaga lume pentru beneficiile lor extraordinare pentru sănătate.
Sursa: www.apiland.ro

Publicitate

Dacă vă plac materialele publicate va invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook