Minerva, previziune inainte de Craciun. Atmosfera tensionata, certuri si despartiri pentru cateva zodii

strologul Minerva a făcut o previziune neaşteptată pentru zodia Gemeni. Săptămâna 17-23 decembrie va fi una destul de complicată pentru aceşti nativi.

Pentru aceşti nativi atmosfera pare să se tensioneze, efectele crucii cardinale pe cale să se disipe, ating sectoare sensibil legate de aceşti nativi – creativitatea, banii, susţinătorii, aşa că vor trebui să fie cel puţin prudenţi în tot ceea ce fac săptămâna aceasta.

Dacă au nevoie de un sfat, este bine să întrebe pe cei din jur – colegi, prieteni, mentori, familia, vecinul sau chiar ospătarul de la barul unde obişnuiesc să-şi bea cafeaua.

BERBEC– Săptămâna va fi un pic ambiguă, deoarece trebuie să găsească un echilibru între muncă şi distracţie, apoi au nevoie de timp ca să se adapteze noilor cerinţe, deoarece au ca obiectiv pozitivizarea exclusivă a vieţii lor şi au nevoie de un echilibru între viaţa personală şi viaţa de familie.

TAUR – Spuneam, cred că săptămâna trecută, că nativii Taur ar trebui să se bucure de ce au, pentru că vor veni zile mai grele. Iată că această săptămână pare să fie una din acele perioade cu ghinion. Acesta se poate numi loc de muncă, stare de sănătate, pierderea unei persoane dragi sau chiar un partaj ori un divorţ, de pe urma cărora să nu se aleagă cu mare lucru.

GEMENI – Pentru aceşti nativi atmosfera pare să se tensioneze, efectele crucii cardinale pe cale să se disipe, ating sectoare sensibil legate de aceşti nativi – creativitatea, banii, susţinătorii, aşa că vor trebui să fie cel puţin prudenţi în tot ceea ce fac săptămâna aceasta.

RAC – Mă bucur că pentru aceşti nativi lucrurile se aşează aşa cum trebuie, că pot simţi şi ei că trăiesc cu adevărat, că şi pentru ei lumea are suprize şi bunătăţi, că se pot pune în valoare aşa cum numai ei ştiu. O atmosferă deconectantă, veselă şi debordantă în care se regăesc mai mult decât ne închipuim.

LEU – Aceşti nativi pot fi fericiţi deoarece au tot ce-şi doresc. De 12 ani nu au mai fost într-o asemenea stare. Sunt adulaţi, remarcaţi, aclamaţi la scenă deschisă dacă trebuie, reuşesc în tot ce-şi propun, ce mai, pentru ei, timp de un an, Norocul cu N mare, va fi cel care va face jocurile…

FECIOARĂ – Aceşti nativi par să fi luat ceva din anvergura specială a Leilor, le merg lucrurile pe aproape toate planurile, cu unele excepţii legate de familie, nu este vorba de relaţiile de cuplu, cât mai de grabă aş spune că este vorba despre boala unui părinte

BALANȚĂ – Energizaţi de trigonul de foc şi sensibilizaţi de un trigon în semne de apă, aceşti nativi încearcă să recupereze timpul pierdut. Din fericire, nu a fost un timp pierdut, ci este vorba despre lecţii de viaţă pe care au trebuit să şi le însuşească, pentru a putea merge mai departe

SCORPION – Cred că săptămâna aceasta va fi şi pentru ei una a recoltelor, în sensul că le vin bani, atât din familie, cât şi din varii locuri şi locaţii pe unde mai vieţuiesc ei atunci când vor să câştige un ban în plus. Sunt avatajate serviciile de culegere a informaţiilor, de întocmire de dosare, activităţile de investigare, cam tot ce acoperă zona lor de acţiune sau alte câmpuri de interes

Citeste continuarea pe teotrandafir.com

Publicitate

Dacă vă plac materialele publicate va invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook