Doi cercetători au descoperit de ce apare autismul

Publicitate

Cu toate acestea, în cazul majorității bolnavilor, deficiențele specifice acestor tulburări le vor face viața foarte dificilă. La majoritatea copiilor, tulburările din spectrul autist vor fi prezente înainte de vârsta de trei ani și pot persista pe parcursul întregii vieți, deși simptomele se pot îmbunătăți de-a lungul timpului dacă se aplică terapia potrivită.

Cele mai multe dintre tulburările din spectrul autismului apar de patru ori mai frecvent la baieți decât la fete.
Această tulburare de dezvoltare se manifestă în mod evident în jurul vârstei de 2-3 ani, în primul rând datorită lipsei sau întârzierii dezvoltării limbajului vorbit şi apoi datorită celorlalte deficienţe cum ar fi stereotipiile, absenţa contactului vizual sau dificultăţi în stabilirea relaţiilor sociale.

La naştere copilul este aparent normal. În funcţie de momentul debutului autismului, dacă acesta este precoce, în primul an de viaţă se pot remarca lipsa mişcărilor anticipatorii atunci când sunt luaţi în braţe, lipsa zâmbetului ca reacţie de răspuns, apatia şi dezinteresul faţă de ceea ce îl înconjoară.

Unii copii se pot dezvolta normal pana la aproximativ 18-24 de luni și înregistrează apoi o regresie a competențelor și abilităților dobândite. În urma studiilor s-a constatat că mai mult de jumătate dintre copiii care au fost ulterior depistați cu tulburări din spectrul autist au observat probleme de comportament, sociale și de limbaj ale copiilor înainte de primul an de viață al micuților iar peste 85% au observat aceste probleme înainte de vârsta de 24 de luni.

Principalele simptome prezente la copii ale tulburărilor din spectrul autist întâlnite până la vârstă de doi ani ar putea fi:
– lipsa de interes pentru mediul înconjurător. Până la vârstă de un an copiii manifestă curiozitate, acţionează şi gesticulează. Lipsa acestor manifestări normale, ar putea fi un semn precoce al prezenţei autismului.
– competenţe lingvistice întârziate sau regresia acestora.

Atunci când copilul nu foloseşte cuvinte unice până la 16 luni şi nu formează măcar propoziţii simple până la 24 de luni, poate suferi de o tulburare din spectrul autismului. De asemenea, copii cu autism cu vârstă de până în doi ani rareori răspund la numele lor.
– comportament social divergent, nu zâmbeşte şi nu are reacţii sociale. Lipsa de reacţie, dificultatea de a avea contact vizual, lipsa amabilităţii sociale, a zâmbetului ar putea fi semne de avertizare ale unei tulburări din spectrul autismului.
– deprecierea funcţiei motorii şi a coordonariii.
– pică – tendinţa de a consumă lucuri care nu sunt alimente
– lipsa imitaţiei acţiunilor celorlalţi
– neparticiparea la jocurile sociale şi dorinţa de a se juca singuri şi de a se izola
– modalităţi specifice şi neobişnuite de manifestare a furiei şi afecţiunii.
– lipsa de empatie
– dificultatea manifestării afecţiunii. Nu doar că refuză o îmbrăţişare, de exemplu, dar nici nu doresc să îmbrăţişeze, nu înţeleg semnificaţia gestului.
– modele repetitive şi stereotipe de comportament care pot afecta capacitatea dobândirii unor noi competenţe
– comportamente auto-stimulatorii( mişcări repetate ale corpului, cum ar fi bătăile din palme, balansarea corpului înainte şi înapoi, contactul cu anumite suprafeţe etc.).
Citeste continuarea pe pagina urmatoare===>

Publicitate

Dacă vă plac materialele publicate va invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook