Horoscop Minerva saptamana 14-20 ianuarie 2018. Zile grele pentru doua zodii pe toate planurile

RAC.

Dedicarea lor pentru muncă și ajutorul altora va fi, de asemenea, foarte puternică pe tot parcursul săptămânii.

În timp ce în cariera lor nu se întrevede niciun obstacol major, au ocazia să își reevalueze obiectivele profesionale. Nemulţumirile lor au mai multe cauze şi izvorăsc din neputinţa de a pune lucrurile în ordine aşa cum doresc ei.

Dorinţa lor de a şti că lucrurile în familia lor merg bine îi fac să dea impresia că vor să deţină controlul şi de aici problemele. Asta nu ar fi nimic, dar faptul că încearcă să ofere mai mult decât primesc dă senzaţia de sufocare şi de aici discuţiile la nesfârşit.

Nevoia lor interioară de securitate emoţională, săptămâna aceasta le poate juca feste dintre cele mai crunte, în sensul, că se poate lăsa cu un divorţ pe nepusă masă sau persoana cu care stă de ani buni îşi face bagajul şi pleacă ori sunt părăsiţi până şi de copii. Deci, eu sugerez ceva mai multă atenţie la ce primesc şi ceea ce oferă.

Lucrurile s-au tensionat brusc în familie, nu se mai înţelege om cu tovarăş, aşa că este momentul să pună piciorul în prag ca să poată înţelege ce se petrece, dar atenţie cum pun acest picior, aşa cum le spuneam mai sus, nu cumva familia – soţul, partenerul sau copiii să aibă senzaţia că sunt controlaţi ori că sunt sufocaţi cu prea multă atenţie.

Ar putea fi extrem de dificil să vorbească cu cei cu care au probleme, posibil ca emoțiile să îi ajute doar pe cei mai buni dintre voi. Să-și onoreze sentimentele pentru că sunt reale, mai ales că sunt extrem de sensibili.

Zile periculoase – 15, 16, 17 şi 18 ianuarie. Ar putea simți nevoia de a porni într-o aventură, chiar dacă unora li se pare o prostie sau pentru a face ceva care este cel puțin îndrăzneț pe – 15 şi 16 ianuarie.

Celor tineri le-as sugera să nu declanseze discuţii care nu-şi au locul, în timp ce conduc pentru a evita vreuna nefăcută, ştiut fiind că ei se enervează foarte repede şi acţionează imprudent. Atenţie, în special, la zilele de 15 şi de 16 ianuarie.

Profesional, nu stau rău, dacă plictiseala şi căldura încă nu le-au tocit răbdarea atunci tot la capitolul comunicare, să fie atenţi, pentru că spun lucruri care deranjează şi deşi cei vizaţi nu acţionează deschis îi pun la index şi cu proxima ocazie îi taxează.

Le va face o mare plăcere să dea înapoi altora și să fie în serviciul celor care au nevoie. Zile rele 17 şi 18 ianuarie.

Nici financiar nu aş crede ca sunt probleme, totuşi dorinţa de a le satisface copiilor sau partenerilor de viaţă anumite capricii îi poate lăsa cu buzunarele goale. Deocamdată nu se întrevăd alte surse de venit.

Ca sănătate, rămâne în continuare avertismentul vizând retenţia de apă în organism, dar acum se adaugă şi durerile de cap. Deci să se hidrateze permanent!

Citeste continuarea pe pagina urmatoare–>

Publicitate

Dacă vă plac materialele publicate va invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook