Horoscopul toamnei de la astrolog Elena Bunescu. Află cum vei sta cu dragostea, banii, cariera şi sănătatea în urmatoarele 3 luni

Horoscopul toamnei 2017 – GEMENI
DRAGOSTE: Ai o viaţă sentimentală diversificată, poate chiar complicată, dar în următoarele trei luni va trebui să o clarifici. Vei avea multe momente favorabile pentru a lua decizii mature şi conştiente pe parcursul toamnei, în special în ultima parte a lui septembrie şi în aproape toată luna octombrie.

CARIERĂ: Din a doua decadă a lunii octombrie începe o nouă etapă de evoluţie profesională, una complicată, presărată cu schimbări bruşte, dar profitabilă, dacă vei şti să te orientezi în momentele importante. Nu ai cum să te bazezi pe noroc, dar te poţi baza pe munca proprie, pe voinţă şi pe valorificarea unor ocazii favorabile.

SĂNĂTATE: Tot în octombrie începe o nouă etapă din evoluţia stării tale de sănătate, de care va trebui să te îngrijeşti mai mult decât până acum. Stresul accentuat de la serviciu va genera dezechilibre organice. Este posibil să fie nevoie de măsuri radicale pentru a te putea reechilibra, inclusiv operaţii sau alte intervenţii invazive, dar vei avea şi şansa de a întâlni persoane pricepute, care te vor ajuta.

BANI: Sunt ultimele luni de relativă libertate financiară, înaintea unei lungi perioade de restricţii provocate de o posibilă diminuare a veniturilor partenerului de cuplu sau de plata obligatorie a unor datorii, mai vechi sau mai noi. Orice pas înainte pe plan profesional va aduce însă şi o creştere a veniturilor.

Horoscopul toamnei 2017 – RAC
DRAGOSTE: Ai acordat o atenţie deosebită situaţiilor încâlcite din familie, crezând că de acolo vin problemele care îţi complică relaţia de cuplu. Din octombrie încolo vei avea ocazia să vezi dacă eforturile tale au dat roade. Vei avea ocazia să trăieşti o poveste de dragoste intensă, care să ducă inclusiv la conceperea unui copil, sau să revigorezi relaţia în care eşti deja implicat(ă).

CARIERĂ: Parcurgi ultimele luni de restricţii, pericole neştiute, tensiuni sau probleme legale. Va urma o lungă perioadă de reconfigurare a raporturilor de muncă, inclusiv prin alte asocieri, mult mai serioase, mai mature şi mai profitabile, dar care vor cere eforturi pe măsură din partea ta.
SĂNĂTATE: Sunt ultimele luni în care problemele de sănătate vor fi evidente, la fel şi cauzele lor, asociate cu munca şi stilul de viaţă pe care aceasta ţi-l impune. Din noiembrie vei avea şansa să vezi dacă anumite simptome care te-au pus serios pe gânduri sunt reale sau nu. Ar fi de dorit să te ocupi foarte serios de sănătate în această toamnă.
BANI: Se vor schimba destul de multe şi în acest domeniu, dar lunile de toamnă nu vor fi decât primele etape dintr-un proces îndelungat. Fiecare nouă provocare profesională pe care o vei accepta va avea şi o componentă bănească, poate chiar acesta va fi principalul reper după care vei lua deciziile.
Citeste continuarea pe pagina urmatoare===>

Publicitate

Dacă vă plac materialele publicate va invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook