Horoscop Urania pentru perioada 16 – 22 decembrie 2017. Luna Noua in Sagetator aduce mari schimbari in relatiile de cuplu

Gemeni

În noaptea de 16 decembrie, disfuncții trecătoare în planul sănătății. Griji, trăite în puterea nopții sub forma unor insomnii și frământări interioare însoțite sau nu, de o îngrijorare cu privire la viitorul nativului la actualul loc de muncă. Între 16 decembrie, după ora 03:00′, și 18 decembrie, după-amiaza, se conturează premizele unor înțelegeri, proiecte, colaborări sau acorduri care vor fi consfințite de documente semnate și parafate ori de acte întocmite într-un cadru juridic.

Pe 18 decembrie, la ora 08:31′, se va produce faza de Lună Nouă în Săgetător care poate atrage după sine și debutul câte unui nativ într-o nouă ipostază socială sau partenerială, inclusiv căsătorie/divorț, mai ales dacă despărțirea înseamnă încetarea abuzurilor și nedreptăților comise asupra unui Geamăn).

Între 18 decembrie, după ora 15:39′, și 21 decembrie, în zori, conștientizarea unor obstacole, prea mari, pentru moment, pentru ca nativul să obțină un avantaj material sau bănesc scontat, sentiment acutizat de Saturn care, pe 20 decembrie dimineața, va intra în zodia Capricornului, și va modifica datele esențiale ale funcționalității casei a VIII-a a cerului de naștere al acestor nativi care se vor lovi de dificultăți majore, pe această direcție, timp de aproximativ doi – trei ani, de acum încolo, obligându-i să-și schimbe planurile inițiale sau să renunțe la intențiile și demersurile care întârzie să se concretizeze.

Între 21 decembrie, după ora 04:30′, și 22 decembrie, situații care pun într-o ecuație dificilă aspecte de muncă, dorința de progres profesional și de afirmare. În după-amiaza zilei de 21 decembrie, Soarele va intra în zodia Capricornului și va intensifica tendința nativilor de a se crampona de bani, bunuri sau de avantajele primite până acum. Marcaj semnificativ, întreaga săptămână, pe sectorul sănătate unde sunt indicii pentru viroze, gripe, răceli, infecții dentare, genitale sau urinare sau de tulburări endocrine.

Rac

În noaptea de 16 decembrie, prilej pentru răscolirea sentimentelor, intensificată de noapte care, în ciuda proverbului, nu va fi un sfetnic bun pentru acești nativi. Între 16 decembrie, după ora 03:00′, și 18 decembrie, după-amiaza, vești și eventuale modificări semnificative în regimul muncii care privesc fie individual o persoană, ca rezultat al statutului său profesional ori ca rezultat al transformărilor petrecute la locul de muncă (restructurări, patronat nou, contracte noi, alt statut juridic, etc.). Pe 18 decembrie, la ora 08:31′, se va produce faza de Lună Nouă în Săgetător, care le va da nativilor senzația că sunt suprasolicitați, ceea ce le poate provoca stări nervoase, agitație. Posibile stări congestive, inflamatorii sau febrile. Între 18 decembrie, după ora 15:39′, și 21 decembrie, în zori, blocaj partenerial.

Negocierile se pot întrerupe, și asta nu neapărat pentru că se apropie sărbătorile, ceea ce ar justifica încetinirea ritmului de muncă, ci pentru că dialogul se blochează pe aspecte esențiale ale unui conflict sau contract și pentru că rigiditatea părților, care se cramponează de detalii sau interese personale, face imposibil orice tip de acord. Evoluție drastică a litigiilor în justiție, cu atât mai plauzibile din după-amiaza zilei de 21 decembrie, când Soarele va intra în această casă a VII-a, punându-și energic amprenta mai mult pe discrepanțe decât pe posibilități.

Pe 20 decembrie dimineața, Saturn va intra în zodia Capricornului, adică tot în sectorul parteneriatului, creând un patronaj apăsător, greoi, intransigent tuturor relațiilor matrimoniale, de afaceri, contractuale și de colaborare ori litigioase. Între 21 decembrie, după ora 04:30′, și 22 decembrie, în efortul de a obține sau de a rezolva un beneficiu material prin intermediul unor persoane sau instituții, Racii pot imagina planuri sau „contraofensive”, mai fanteziste și nerealiste sau ingenioase, inspirate și originale.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare–>

Publicitate

Dacă vă plac materialele publicate va invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook