Horoscop Minerva pentru 2018: Schimbari radicale pentru o zodie, o iubire noua si pasionala pentru alta

2018 este un an interesant din punct de vedere astrologic. Minerva iti spune care sunt previziunile zodiei tale.

BERBEC

2018 le oferă acestor nativi ocazia unor schimbări considerabile, chiar radicale, care pot aduce, în cele din urmă, la o mai mare stabilitate în viaţa lor.

De fapt, vor face faţă mai multor situaţii, vor arăta o atitudine responsabilă şi matură în alegerile lor iar acest lucru îi va surprinde chiar şi pe ei la început. Astfel, ar putea fi greu de înţeles modul în care au reuşit în cele din urmă să fie luaţi în seamă într-un context dificil, care însă face ca ei să nu se dea bătuţi.

Până în 8 noiembrie 2018, se vor bucura să petreacă timpul liber alături de cei dragi, în timp ce Jupiter le tranzitează Casa a 7-a, Casa parteneriatelor de orice fel şi ar putea, în cele din urmă, să rezolve unele probleme vechi, cu rudele apropiate care le-au creat probleme sau cărora le-au pricinuit neplăceri juridice.

Cei care dispun de ceva resurse vor dori să investească în casă, să-şi schimbe locuinţa sau să-şi cumpere o alta, aşa că paginile de imobiliare ale ziarelor îi vor atrage ca un magnet. De asemenea, ar putea apela la revistele pentru casa şi grădina şi amenjarea lor, care vor deveni o adevărată sursă de inspiraţie.

Ar putea să-şi vândă apartamentul sau casa cu un preţ foarte bun, ar putea face un schimb de locuinţă avantajos sau ar putea găsi un apartament de închiriat pe termen lung. Dacă au casă şi doresc să mai construiască un corp de clădire sau să mai ridice un etaj, vor primi cu uşurinţă aprobarea să o facă.

Ca întotdeauna, vor fi atraşi de lucruri vechi, de antichităţi şi acum, le vor descoperi pe cele mai frumoase şi mai adecvate casei lor. Se vor simţi foarte apropiaţi de părinţii şi copiii lor.

Neptun sugerează, undeva în perioada martie – mai, că prin cineva apropiat – părinţii, partenerul de viaţă ori cel de afaceri, economiile sale ar putea creşte vertiginos, ceea ce pentru nativii Berbec va fi o încântare.

Posibil ca mulţi dintre ei să primească fie dividendele de la care îşi cam luaseră gândul, fie le va fi mărit salariul cu avantajele care decurg din aceasta sau cei care au afaceri ar putea primi o ofertă de colaborare ori de asociere de nerefuzat. Este bine însă, înaite de a semna orice act, să verifice bonitatea celui care face oferta, ca măsură de prevedere.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare–>

Publicitate

Dacă vă plac materialele publicate va invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook