Horoscop Urania. Previziuni astrologice pentru perioada 7 – 13 octombrie 2017. Jupiter va intra în zodia Scorpionului

Gemeni
În primele ore ale nopții de 7 octombrie, stări de spirit răscolite. Între 7 octombrie, după ora 02:56′, și zorii zilei de 9 octombrie, nativii vor face efortul să-și păstreze calmul, să rămână lucizi. Între 9 octombrie, după ora 04:45′, și dimineața zilei de 11 octombrie, Luna, în tranzit prin zodia Gemeni, le va da vioiciune spirituală, formă bună mentală, reacții prompte și gânduri inspirate.

Gemenii de toate vârstele ar trebui să arate bine, să fie veseli, simpatici și atrăgători. În casa a VII-a a relațiilor parteneriale, se vor constitui mai multe aspecte astrale al căror vârf de scurgere va fi plasat în Săgetător (casa a VII-a) ridicând cota de atenție la un prag major de solicitare, ceea ce înseamnă că acești nativi pot fi solicitați de împrejurări să ia mereu atitudine față de o persoană, o idee, o soluție, un fapt de viață, acceptându-le sau delimitându-se de ele.

Nota generală este de risc identificat și, uneori, asumat, de provocare, de conflict, de contradicție, de responsabilitate față de consecințele deciziilor. Pe 10 octombrie, la ora 17, Jupiter va intra în zodia Scorpionului, semn pe care îl va străbate până pe 8 noiembrie 2018, marcând casa a VI-a în chip esențial.

Vor fi implicate munca și sănătatea cu multe umbre, îndoieli și semnificații ascunse. Între 11 octombrie, după ora 06:39′, și dimineața zilei de 13 octombrie, motive de îngrijorare sau, măcar, de analiză la rece a unui context bănesc care ridică numeroase complicații deși, nevoia sau obligația de a face o serie de cumpărături, cheltuieli, plăți, este mare sau chiar urgentă.

În restul zilei de 13 octombrie, după ora 09:41′, posibile discuții esențiale pe o temă importantă, legată de Sensul vieții. Întreaga săptămână prezintă o predispoziție astrală confortabilă pentru cei care desfășoară activități de creație, proiectare, sau care au preocupări intelectuale. Relațiile sentimentale pot fi marcate de volatilitate, indiferență sau de ambiguitate.

Rac
În primele ore ale nopții de 7 octombrie, responsabilitatea profesională și autoritatea publică îi va obliga să nu doarmă, să vegheze, să gândească asupra evenimentelor și implicării lor decizionale. Între 7 octombrie, după ora 02:56′, și zorii zilei de 9 octombrie, tendința de a apela la ajutorul prietenilor ori chiar de a se baza pe aceștia. Dorință de stabilizare personală cu și prin prieteni. Între 9 octombrie, după ora 04:45′, și dimineața zilei de 11 octombrie, unele persoane se pot simți amenințate de un context juridic legat de muncă (cercetări, anchete, procese, litigii), despre care, necunoscând detalii, nu știu prea bine la ce să se aștepte. Tranzitele astrale ale momentului pot afecta circulația periferică, mai ales la nivelul arterelor, musculatura aparatului loco-motor, activitățile desfășurate cu brațele, mâinile, degetele, secundar fiziologia plămânilor și a ficatului. Pe 10 octombrie, la ora 17, Jupiter va intra în zodia Scorpionului, semn pe care îl va străbate până pe 8 noiembrie 2018, introducând multe elemente subiective, de natură emoțională apăsătoare, în relațiile dintre părinți și copii, în relațiile afective sau în cazul celor care desfășoară activități de creație și de interpretare artistică (criză de creație, de inspirație, îndoială în propriile calități (talent, vocație). Între 11 octombrie, după ora 06:39′, și dimineața zilei de 13 octombrie, perioadă mai puțin armonioasă, marcată de momentele în care nativii vor trebui să facă față unor situații prin care au mai trecut (dialog cu rude ostile lor, tentativa de corecta nereguli sau abuzuri parteneriale, contractuale, nevoia de a rezista la criticile și atacurile ce le sunt adresate public). În restul zilei de 13 octombrie, după ora 09:41′, primul disconfort financiar generat de prezența planetei Jupiter în Scorpion: nu forțați nota, nu încercați să înfrângeți orgoliul cuiva sau să umiliți pe cineva folosindu-vă de factorul bani, dându-i sau refuzându-i.
Citeste continuarea pe pagina urmatoare===>

Publicitate

Dacă vă plac materialele publicate va invităm să ne urmăriți și pe pagina noastră de Facebook